Germania: Serbia trebuie să accepte independenţa Kosovo dacă vrea în UE

Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, a declarat, miercuri seară, că Belgradul trebuie să accepte independenţa fostei provincii sârbe Kosovo dacă vrea să adere la Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters, preluat de Mediafax.

„Dacă Serbia doreşte să se îndrepte spre Uniunea Europeană, construirea statului de drept este o condiţie primordială, dar, în mod firesc, şi acceptarea independenţei Kosovo”, a declarat Gabriel în cadrul unei conferinţe de presă comune la Priştina cu premierul kosovar Ramush Haradinaj.

Gabriel a adăugat că a transmis acelaşi mesaj oficialilor sârbi în cursul vizitei sale la Belgrad.

Serbia îşi propune să adere la UE până în 2025, însă oficialii sârbi speră că recunoaşterea independenţei Kosovo nu va fi o condiţie esenţială pentru aderarea la UE, iar ministrul sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, a declarat că Belgradul şi Priştina ar trebui să împartă Kosovo.

Gabriel a declarat că Germania va ajuta la recunoaşterea independenţei Kosovo de către cele cinci state membre ale UE care încă nu au făcut acest lucru, anume: Spania, Slovacia, Cipru, Grecia şi România:

„Desigur, facilitarea aderării la Uniunea Europeană este scopul final. Una dintre condiţiile pentru aceasta va fi de a convinge cele cinci ţări din Uniunea Europeană care nu recunosc Kosovo că o astfel de recunoaştere are sens, deoarece Kosovo nu va mai face niciodată parte din Serbia”.

„Apartenenţa la Uniunea Europeană este o situaţie avantajoasă pentru toţi”, a completat ministrul german.

Fosta provincie sârbă Kosovo şi-a declarat independenţa la aproape un deceniu după un conflict de doi ani între forţele sârbe şi separatiştii albanezi, în cursul cărora au fost comise numeroase atrocităţi de ambele părţi.

Independenţa fostei provincii sârbe a fost recunoscută de 115 ţări, dintre care 23 dintre cele 28 de state membre ale UE. Aderarea ţării la ONU a fost blocată de Rusia şi China.

Vezi și

Oana Gheorghiu, care l-a făcut pe Trump „golan”, numită vicepremier de președintele Nicușor Dan, la propunerea lui Ilie Bolojan

Președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de …