Un băiat de 14 ani şi-a împuşcat profesoara într-o sală de clasă din Belgrad, în cursul dimineţii de miercuri, după care a deschis focul împotriva altor elevi şi agenţi de pază, omorând opt copii şi un agent, a anunţat Ministerul de Interne ale Serbiei, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Comunicatul ministerului afirmă că opt copii şi un agent de pază au fost ucişi, iar şase copii şi profesoara au fost spitalizaţi.
Poliţia a anunţat că un elev de clasa a şaptea a fost reţinut.
Poliţişti cu căşti şi veste antiglonţ au înconjurat zona din jurul şcolii generale Vladislav Ribnikar din cartierul central Vracr, unde a avut loc incidentul.
Potrivit lui Milan Nedeljkovic, primarul din Vracar, medicii se luptă să-i salveze viaţa profesoarei.
Răniţii sunt trataţi şi a fost deschisă o anchetă cu privire la cauzele incidentului, a transmis poliţia într-un comunicat.
Milan Milosevic, tatăl unuia dintre elevi, a spus că fiica sa se afla în clasă atunci când au fost trase focurile de armă.
‘Ea a reuşit să scape. (Băiatul) mai întâi a împuşcat-o pe profesoară şi pe urmă a început să tragă la întâmplare’, a declarat Milosevic pentru postul N1.
‘L-am văzut pe agentul de pază zăcând sub masă. Am văzut două fete cu sânge pe cămăşi. Ele au spus că (atacatorul) era un băiat liniştit şi un elev bun. El venise recent în clasa lor’, a mai spus acelaşi părinte.
‘Am văzut copii ieşind alergând din şcoală, ţipând. Au venit părinţi, erau panicaţi. Pe urmă am auzit trei împuşcături’, a spus pentru televiziunea de stat RTS o elevă a unui liceu alăturat.
Atacurile armate în masă sunt, comparativ, rare în Serbia, care deţine o legislaţie foarte strictă în ce priveşte regimul armelor. Însă Balcanii de Vest sunt inundaţi de sute de mii de arme ilegale în urma războaielor şi tulburărilor din anii 1990.
Autorităţile sârbe au emis câteva amnistii pentru deţinătorii de arme ilegale pentru ca aceştia să le predea sau le înregistreze legal.
Trei zile de doliu în Serbia
Ministrul educaţiei din Serbia, Branko Ruzic, a anunţat că guvernul de la Belgrad decretează trei zile de doliu naţional după tragedia de miercuri, începând de vineri, 5 mai, şi până duminică, relatează Tanjug.
„În numele Ministerului Educaţiei al Republicii Serbia, îmi exprim cel mai profund regret pentru cea mai mare tragedie care a lovit Serbia şi sistemul nostru educaţional în istoria recentă”, a afirmat Ruzic.
„Nimeni nu poate le poate da copiii înapoi părinţilor lor. Sistemul de securitate a existat, funcţiona şi supravegherea video, a fost prezent şi agentul de pază al şcolii”, a spus Branko Ruzic.
În cadrul unei conferinţe de presă de după atacul armat de la şcoala primară „Vladislav Ribnikar”, ministrul a declarat că au fost suspendate cursurile de după-amiază şi că mâine orele vor începe cu un minut de reculegere.
Branko Ruzic a mai afirmat că ştie despre un incident de „bullying” la care a fost supus autorul atacului într-o şcoală privată de actorie. El pare să-şi fi tăiat buza în acest incident.
Ruzic a mai spus că adolescenţii sunt tot mai mult expuşi la ideea de atacuri armate în şcoli „din care au fost mai multe în ultimele luni”, referindu-se la incidente armate produse în SUA.
Filmul tragicului eveniment
Potrivit n1info, şeful poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, a afirmat că autorul atacului a sunat la poliţie şi a spus că numele lui este Kosta Kecmanovic şi că a împuşcat mai multe persoane. Atacul a fost anunţat însă mai întâi de directorul adjunct al şcolii, în jurul orei 08:40.
Potrivit lui Milic, dintre cei opt elevi ucişi şapte erau fete şi unul băiat, cinci dintre victime având 14 ani, două 12 ani şi una 13 ani. Acesta a mai declarat că suspectul a plănuit atacul luni de zile deşi motivul său este neclar şi nu a făcut referire la el în convorbirea cu poliţia.
Şeful poliţiei susţine că atacatorul plănuia să ucidă copii, că avea o listă şi chiar un plan pentru intrarea şi ieşirea din şcoală.
„La sosirea la şcoală, membrii MUP (trupele de intervenţie ale poliţiei) l-au imobilizat pe criminal. A ales data de astăzi pentru că sala de istorie era aproape de ieşirea din şcoală”, a adăugat Veselin Milic, potrivit b92.net.
„Avea patru cocktailuri Molotov în geantă, iar imediat după ce a ajuns la şcoală, a împuşcat agentul de pază. Din uşa clasei a împuşcat profesoara, iar apoi pe elevi”, a spus Milic.
Potrivit naslovi.net, tatăl lui Kosta Kecmanovic, adolescentul suspectat de uciderea a nouă persoane la şcoala elementară „Vladislav Ribnikar”, a fost arestat miercuri, a declarat ministrul de interne Bratislav Gasic într-o conferinţă de presă.
El a mai afirmat că tatăl copilului avea permise legale pentru arme. Bărbatul şi-a închis armele într-un seif la care avea un cod, dar acesta era cunoscut de băiat.
Ministrul sănătăţii, Danica Grujicic, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „o fată este în stare critică, s-a făcut tot ce se putea face, încă ne luptăm pentru viaţa ei”.
„În centrul de urgenţă sunt alţi trei copii. Acesta este cel mai grav lucru care s-a întâmplat în cariera mea. Nu putem decât să ne dorim ca aceşti copii să se recupereze cât mai repede”, a adăugat ea.
„Institutul pentru boli psihice a organizat o linie fierbinte pentru toţi cei care simt nevoia de sprijin psihologic. Oricine va avea nevoia să meargă acolo în persoană va fi primit de asemenea imediat”, a mai spus Danica Grujicic, potrivit Euronews.