Comisia Europeană va publica miercuri un raport de evaluare a progreselor statelor candidate la UE; se aşteaptă ca executivul european condus de Ursula von der Leyen să recomande un pas înainte pentru Ucraina, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Documentul va sta la baza deciziei pe care urmează să o adopte liderii ţărilor membre la summitul din decembrie al Uniunii. Principalul răspuns aşteptat din partea lor este cel la întrebarea dacă se deschid sau nu negocierile oficiale de aderare cu Kievul.
În timpul vizitei la Kiev de sâmbăta trecută, von der Leyen a elogiat Ucraina pentru progrese. Negocierile pot însă dura ani de zile, până când candidaţii îndeplinesc criterii legale şi economice complexe pentru aderare, iar UE nu este dispusă să primească o ţară aflată în război.
Continuarea integrării cu Occidentul rămâne însă o prioritate maximă pentru Ucraina, a cărei armată este deja obosită de conflict şi nesigură privind viitorul ajutoarelor militare americane, vitale pentru rezistenţa împotriva agresiunii ruse.
În iunie anul trecut, Comisia aprecia că Ucraina îndeplineşte două din cele şapte condiţii pentru începerea negocierilor. Zilele trecute, la Kiev, preşedinta Comisiei şi-a exprimat încrederea că vor urma şi ceilalţi paşi, legaţi de combaterea corupţiei şi asigurarea drepturilor minorităţilor. „Aţi făcut progrese excelente. Luptaţi într-un război pentru existenţă şi în acelaşi timp vă reformaţi profund ţara”, i-a spus ea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei conferinţe de presă comune.
Zelenski a replicat că Kievul va îndeplini condiţiile, iar o decizie pozitivă din partea UE ar aduce un plus de motivaţie societăţii şi armatei, care vor fi întărite de viitoarea aderare a Ucrainei la Uniune. „Nu vor fi zone geopolitice gri în Europa. Vom asigura o bază nouă pentru creşterea şi dezvoltarea Ucrainei şi a tuturor ţărilor europene. Vom garanta ţării şi cetăţenilor noştri o securitate economică şi socială reală”, a promis şeful statului ucrainean.
Săptămâna trecută, de la Kiev s-a făcut auzit şi comentariul mai puţin optimist al comandantului armatei, care consideră că războiul se îndreaptă spre o fază de uzură, iar premierul Italiei, Giorgia Meloni, a menţionat într-o convorbire cu autorii unei farse telefonice „oboseala” internaţională faţă de conflictul prelungit cu Rusia. Veşti mai bune pentru ucraineni au venit de la ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, care şi-a exprimat convingerea că UE va duce mai departe procesul de aderare a Ucrainei.
Raportul aşteptat săptămâna aceasta va da undă verde Kievului pe baza „înţelegerii” că se va face mai mult pentru combaterea corupţiei şi pentru minorităţi; acest din urmă punct a fost cerut de premierul ungar Viktor Orban, care se mândreşte cu contactele cu Moscova.
Documentul se va referi şi la alte state candidate, inclusiv Georgia şi Republica Moldova.
Chişinăul trebuie să îndeplinească nouă condiţii înaintea începerii negocierilor; printre altele, este vorba de combaterea infracţionalităţii organizate. O recomandare pozitivă este posibilă odată cu cea privind Kievul.
O versiune de lucru a raportului, consultată de Reuters înaintea publicării oficiale, consemnează că „Moldova şi-a dovedit rezistenţa şi angajamentul pentru progresul agendei sale legate de UE, luând în acelaşi timp măsuri pentru a atenua impactul războiului de agresiune al Rusiei”.
Conform unor oficiali europeni, Georgia nu a îndeplinit niciuna din cele 12 condiţii puse de UE pentru acordarea statutului de ţară candidată, pe care Ucraina şi Republica Moldova şi l-au asigurat încă de anul trecut, la câteva luni după ce forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean.
Guvernul de la Tbilisi beneficiază în schimb de sprijinul lui Orban şi ar putea totuşi să obţină un progres, în contextul eforturilor Uniunii de a combate influenţa Rusiei.