foto: stirileprotv.ro

RECORD | Zi neagră pentru România: Aproape 3.000 de cazuri de COVID-19 şi 82 de decese

Este record absolut în România în ceea ce priveşte epidemia de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 2.958 de cazuri, iar 82 de oameni au murit.

Una dintre persoanele decedate în ultimele 24 de ore este copil cu vârsta între 10 şi 19 ani, anunţă Grupul de Comunicare Strategică, citat de Mediafax.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbaţi şi 30 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.463 la cerere.

Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 111.564 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până astăzi, 5.203 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.

Pe teritoriul României, 11.965 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.889 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 24.600 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 9 persoane.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …