foto JOSEP LAGO/AFP/Getty Images

Mesajul liderului separatist catalan condamnat la 13 ani de închisoare + Ce se întâmplă la Barcelona

Un nou referendum pentru independenţa Cataloniei este „inevitabil”, a afirmat Oriol Junqueras, fost vicepremier al guvernului regional catalan, condamnat la 13 ani de închisoare pentru sediţiune, citat de agenţia Reuters, potrivit Mediafax.

„De ceea ce sunt sigur este că acest conflict va fi rezolvat la urne, (…) suntem convinşi că, mai devreme sau mai târziu, un nou referendum este inevitabil, pentru că altfel cum poţi da glas cetăţenilor?”, a scris din închisoare Junqueras, adăugând că nu regretă că a organizat plebiscitul pentru independenţă din 2017.

„Închisoarea şi exilul ne-au făcut mai puternici şi, dacă este posibil, ne-au întărit convingerile profund democratice”, a completat liderul catalan.

„Sunt sigur că această sentinţă nu va slăbi mişcarea de independenţă, ci dimpotrivă,” a subliniat Oriol Junqueras, care a precizat că el şi ceilalţi condamnaţi intenţionează să conteste decizia instanţei supreme spaniole la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog.

După patru luni de deliberări, instanţa supremă de la Madrid a anunţat luni că nouă lideri separatişti catalani au primit sentinţe între 9 şi 13 ani în închisoare. Decizia a provocat ample proteste la Barcelona şi în alte oraşe din regiune, soldate cu rănirea a cel puţin 78 de persoane.

Vezi şi

ANALIZĂ AFP | Alegerile din Spania, dominate de criza din Catalonia. Profită Vox, partid de extremă-dreapta

Paralizată politic, Spania se întoarce la urme duminică pentru a patra oară în patru ani, …