Un seism cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sud-estul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, şi Siria a fost urmat de un nou seism având magnitudinea 7,6.
Bilanţul provizoriu indică 1.121 de morţi şi 7.634 de răniţi – în Turcia şi de 592 de morţi – în Siria, relatează Agerpres.
Uniunea Europeană a activat Mecanismul de protecţie civilă. Echipele de salvare provin din Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Franţa, Grecia, Italia, Malta Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania şi Ungaria.
De asemenea, sistemul de sateliţi Copernicus al UE a fost activat pentru a furniza hărţi detaliate ale zonelor afectate.
Turcia a cerut oficial ajutorul NATO, pe lista solicitărilor către aliaţi figurează echipe medicale şi echipamente pentru urgenţe, unităţi de căutare şi salvare a victimelor, precum şi spitale de campanie izolate împotriva condiţiilor meteorologice extreme.
MAE român a făcut publice contactele de urgenţă dedicate românilor afectaţi de cutremurele din Turcia şi a recomandat ca liniile telefonice să nu fie ocupate.
Cutremur în Turcia: ”Am crezut că este apocalipsa”, spune unul dintre locuitorii din zona epicentrului
”Am crezut că este apocalipsa”, a declarat Melisa Salman, de 23 de ani, jurnalistă locală în Kahramanmaras, provincia în care se află epicentrul celor două puternice cutremure care au lovit luni sud-estul Turciei. Ea a mai spus că nu a văzut niciodată cutremure atât de puternice, relatează AFP.
„Este o regiune seismică, deci avem obişnuinţa cutremurelor. Dar nu am trăit niciodată aşa ceva. Am crezut că este apocalipsa”, a declarat ea pentru AFP, încă sub şoc, despre primul seism cu magnitudinea 7,8 care a lovit ţara la ora 04.17 locală (01.17 GMT).
Tânăra nu şi-a părăsit apartamentul înainte de a-şi găsi pisica, înspăimântată, care fugise să se ascundă.
„Suntem afară de la ora 4.30 în această dimineaţă. Plouă cu găleata, dar nimeni nu îndrăzneşte să se întoarcă în casă de teama noilor cutremure”, a spus ea.