Avioane şi elicoptere de luptă, în premieră la Miercurea-Ciuc

Avioane şi elicoptere de luptă vor fi prezente, pentru prima oară, la parada organizată la Miercurea-Ciuc cu prilejul Zilei Naţionale a României, acestea urmând să survoleze cerul oraşului, dacă vremea o va permite.

Comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, colonelul Nicolae-Gabriel Oros, a informat, vineri, că avioanele şi elicopterele vor veni fie de la Baza aeriană Bacău, fie de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, dar prezenţa acestora depinde foarte mult de condiţiile meteo din ziua respectivă, relatează Agerpres.

De asemenea, la parada de 1 Decembrie, din centrul municipiului Miercurea-Ciuc, vor defila atât aproximativ 200 de militari MApN, jandarmi, poliţişti, pompieri şi lucrători de la penitenciarul din oraş, precum şi tehnică de luptă.

Totodată, la parada de 1 Decembrie de la Miercurea-Ciuc va defila, în premieră, şi un detaşament al Armatei Franceze, parte a Grupului de Luptă cu Prezenţă Înaintată al NATO (BGFP), dislocat în România.

La fel ca în fiecare an, manifestarea de 1 Decembrie va începe în faţa monumentului Ostaşului Necunoscut, acolo unde se va prezenta onorul, se va intona imnul naţional şi va fi oficiat un serviciu religios, urmând să fie depuse şi coroane de flori.

În cursul serii, la Miercurea-Ciuc va avea loc şi tradiţionala retragere cu torţe a militarilor, aceştia urmând să parcurgă bulevardul principal al oraşului.

Prefectul Harghitei, Petres Sandor, a precizat că mai multe primării din judeţ pregătesc manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, amintind comuna Subcetate, unde în data de 26 noiembrie este programat un spectacol folcloric organizat împreună cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România şi Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna.

De asemenea, un spectacol extraordinar dedicat Marii Uniri de la 1918 va avea loc şi la Miercurea-Ciuc, în data de 29 noiembrie.

Prefectul a adăugat că şi Primăria Odorheiu Secuiesc organizează în data de 1 Decembrie un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane la Cimitirul Ostaşilor Români din municipiu, iar în cursul serii este programat un concert susţinut de Monica Anghel.

În data de 1 Decembrie vor avea loc ceremonii de depuneri de flori la monumente ale ostaşilor români din Voşlăbeni, Subcetate, Tulgheş, Corbu, Sărmaş, Gălăuţaş, Bilbor, precum şi la Troiţa din Parcul Centenar din Topliţa, a mai informat Instituţia Prefectului.

Vezi și

Georgiana Lobont și soțul ei le-au închis gura tuturor. Ce au făcut cei doi

Georgiana Lobonț și soțul ei le-au închis gura tuturor cu ultimele imagini postate pe internet. …