Mai multe focuri de armă, la o universitate din Rusia, luni dimineaţa. O parte dintre studenţi au încercat să iasă pe geam, pentru a scăpa de atacator. Presa rusă spune că există victime, însă numărul lor nu se ştie încă. Ministrul Sănătăţii rusesc spune că 5 persoane au fost ucise iar alte 6 rănite grav, relatează Mediafax.
Gunman attacks a university in the Russian city of Perm. Deaths and injuries being reported.
Faculty and students were filmed jumping out of windows pic.twitter.com/DyNHPEaLwR
— Murad Gazdiev (@MuradGazdiev) September 20, 2021
UPDATE 10:53 Ca urmare a împuşcăturilor de la Universitatea de Stat din Perm, au murit cinci persoane, alte şase au fost rănite grav, a declarat Ministerul Sănătăţii din regiune.
UPDATE 10:40 Atacatorul a fost filmat în timp ce intra în campus.
„Închide uşa!”, „A împuşcat pe cineva”, spun două studente pe filmare. În video se vede că o persoană împuşcată este la pământ, la finalul filmuleţului.
Mesajul atacatorului, pe o reţea de socializare: „Ceea s-a întâmplat nu a fost un atac terorist. Nu am stat în organizaţii extremiste şi nu am fost un om religios. Nimeni nu ştia ceea ce plănuiam să fac. Am organizat totul singur. M-am gândit mult la asta, au trecut anii şi acum am înţeles că a venit momentul mult visat. Pentru mine nu conta ce foloseam pentru atac. Putea fi o armă, o maşină sau o bombă. În martie 2021, am strâns suma pentru a cumpăra arma. După ce am împlinit 18 ani, am început procedura legală de obţinere a a permisului de port armă”.
UPDATE 10:23 Atacatorul ar fi fost prins de către poliţişti. Tânărul a fost rănit de un ofiţer de la Rutieră.
Teroare la Universitatea Tehnică de Stat din Perm, Rusia. Un bărbat înarmat a intrat în campus şi a început să împuşte tineri.
Mai mulţi studenţi au sărit pe geam pentru a scăpa de atacator.