Un tânăr de 16 ani, elev la un liceu din Louisiana, a primit peste 170 de scrisori de acceptare la facultate şi peste 9 milioane de dolari în oferte de burse.
Dennis Maliq Barnes, în vârstă de 16 ani, elev în ultimul an la International High School of New Orleans, a declarat pentru CNN că iniţial nu a vrut să stabilească niciun record, relatează Mediafax.
„Pe măsură ce am aplicat la mai multe şcoli, pe măsură ce cifrele creşteau, cu ajutorul financiar şi cu acceptările în universităţi, am devenit intrigat”, a spus Barnes.
Barnes a spus că a început să se înscrie la şcoli în august 2022 şi s-a mândrit când au început să sosească acceptările şi bursele.
Oficialii şcolii spun că realizarea lui Barnes stabileşte un nou record mondial şi au contactat Cartea Recordurilor Guinness pentru a-l face oficial, potrivit lui Clark Castle, un purtător de cuvânt al şcolii şi al lui Barnes.
Barnes are o medie generală de 4,98, a absolvit cu doi ani mai devreme şi nu s-a decis încă la ce şcoală va merge din toamnă.
„Nu ştiu unde vreau să merg”, a spus Barnes, dar a adăugat: „Intenţionez să urmez ştiinţa informaticii, iar apoi să merg la Facultatea de Drept”.
Barnes îşi atribuie realizările familiei, prietenilor săi şi credinţei în Dumnezeu: „Sunt un tânăr cu frică de Dumnezeu, îl pun pe Dumnezeu pe primul loc.
Barnes a aplicat la 200 de şcoli şi intenţionează să-şi anunţe decizia finală la începutul lunii mai, înainte de absolvirea de pe 24 mai.
Iar pentru cei care vin în urma lui, Barnes a are un sfat: „Dacă vă păstraţi şcoala, educaţia ca prioritate şi îl păstraţi pe Dumnezeu în mijloc, atunci cu siguranţă veţi avea succes, indiferent de ceea ce veţi face”.