Foto: Orbital Assembly Corporation / CNN

Primul hotel spaţial va fi gata peste cinci ani

Primul hotel din Spaţiu va fi construit în 2026 şi va putea fi folosit din 2027. Gateway Foundation a prezentat planurile pentru hotelul care va pluti deasupra Terrei. Conceptul are 24 de module conectate prin ascensoare, relatează Mediafax.

Voyager Station se va numi primul hotel din Spaţiu. Va pluti deasupra Pământului iar compania care îl va construi spune că o să fie gata în 2027.

Fostul pilot John Blincow este în spatele proiectului. El a vorbit pentru CNN despre proiectul care a fost întârziat de pandemia de Covid. „Epoca de aur a călătoriilor spaţiale se apropie. Se apropie rapid”, a spus Blincow. El a pornit o strângere de fonduri pentru ca proiectul să devină realitate.

„Adu-ţi aminte că în câţiva ani când vei avea prieteni în vizită într-o după-amiază vei putea să arăţi cu degetul spre cer şi să spui: „Vezi acel punct alb care traversează cerul?” Eu deţin o parte din el”, spune John Blincow, CEO Gateway Foundation.

Hotelul va avea 24 de module legate prin ascensoare. Va avea şi un restaurant la care se va servi … „mâncare spaţială” precum îngheţata liofilizată.

Vezi și

Descoperire incredibilă. Ce se află în CENTRUL Pământului

Oamenii de ştiinţă se întreabă de mult timp ce se află în centrul Pământului, iar …