ANALIZĂ | Sociologul Barbu Mateescu explică rezultatul alegerilor locale: „Trendul este în favoarea USR PLUS şi în defavoarea PSD”

Sociologul Barbu Mateescu a afirmat că alegerile locale de duminică pun în evidenţă faptul că nu avem o imagine unitară a scenei politice din România, care se mişcă, trendul fiind în favoarea USR PLUS şi în defavoarea PSD.

„Vorbim de un peisaj foarte complex. În Transilvania scena politică este conturată. Deja devine evidentă o competiţie foarte puternică între USR PLUS şi PNL, care deja s-a soldat cu înfrângerea unor primari PNL în funcţie. În Moldova vorbim despre o altă dualitate, un conflict foarte puternic între PSD şi PNL. Se confirmă faptul că PSD nu mai are aceeaşi dominaţie asupra Moldovei pe care o avea altădată, deşi, acum, la locale, a obţinut câteva victorii importante. Jocul, disputa există acolo”, a declarat luni, pentru Agerpres, Barbu Mateescu.

Sociologul consideră că „avem şi surprize parţiale, în sensul că în Muntenia, exceptând Bucureştiul care e un caz aparte, au fost nişte surprize neplăcute pentru PSD, în teorie partidul care domina zona”.

„PSD a scos un scor foarte slab pentru Olguţa Vasilescu la Craiova, aceasta fiind votată de aproximativ 1/3 din cei care au venit la vot. A reuşit să câştige datorită divizării dintre PNL şi USR PLUS. Şi o înfrângere la Constanţa. Şi, dacă adăugăm la peisajul acesta şi ce sa întâmplat la Bucureşti, vedem că nu avem o imagine unitară a scenei politice din România care se mişcă, trendul este în favoarea USR PLUS şi în defavoarea PSD. PNL pierde în unele locuri şi câştigă în altele şi per total situaţia se echilibrează”, a spus Barbu Mateescu.

În opinia lui Mateescu, în acest scrutin nu au avut drept de vot „cei care la europarlamentare sau la prezidenţiale votează pe liste suplimentare, deci nu au avut drept de vot studenţii din afara Bucureştiului, oamenii la început de carieră, care sunt chiriaşi, care nu au încă proprietate în Capitală, care nu pot să-şi ia un credit să aibă locuinţă în Bucureşti”.

„De aceea vedem nişte disonanţe foarte mari între, de exemplu, scorul PSD la europarlamentare şi scorul Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale, pe de-o parte şi, pe de altă parte, scorul foarte bun al PSD în votul pentru Consiliul General şi pentru consiliile locale”, a explicat sociologul.

Întrebat în ce măsură scorul obţinut de partide la alegerile locale poate oferi un indiciu pentru rezultatul alegerilor parlamentare, Barbu Mateescu a declarat că „foarte multe lucruri depind de o informaţie care va fi disponibilă probabil mâine şi anume scorul naţional, luând în calcul toate voturile din ţară, pentru consiliile judeţene”.

„Acela este votul cel mai abstract dintre toate la alegerile locale, este cea mai bună aproximare a forţei siglelor, ca să spunem aşa. Probabil că acolo o să vedem exact care este raportul de forţe dintre PNL, PSD şi USR PLUS, fiind probabil ca ierarhia să fie cea pe care am spus-o acum, dar diavolul se ascunde în detalii, adică diferenţa în procente, de exemplu dintre PNL şi PSD sau în cazul în care PSD trece peste PNL, cu atât mai mult, avantajul PSD din acest punct de vedere, lucrurile acestea fiind foarte importante în vederea parlamentarelor”, a mai spus Barbu Mateescu.

Vezi şi

MITA de 1 milion de euro de la Vîntu îl bagă 5 ani la PUȘCĂRIE pe Bogdan Olteanu, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de …

loading...