Foto: Ozge Elif Kizil / Anadolu Agency / ABACAPRESS.COM

1.767 cazuri noi de COVID-19 și 47 de decese în ultimele 24 de ore

1.767 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Agerpres.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 116.415 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 93.558 persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit sursei citate, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.278.125 de teste. Dintre acestea, 24.544 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 15.165 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.379 – la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 201 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până miercuri.

Încă 47 de persoane cu COVID-19 au murit

Alte 47 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.550, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 47 de decese – 35 bărbaţi şi 12 femei – ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea şi Bucureşti.

Două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, cinci – la categoria 50-59 de ani, 10 – la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 – la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Conform GCS, 45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient decedat nu a avut comorbidităţi, iar pentru un altul nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Vezi şi

Asistentă de pe ambulanţă, ucisă de COVID-19. Alţi nouă colegi sunt infectaţi

O asistentă de ambulanţă din judeţul Arad a decedat din COVID-19, la vârsta de 48 …

loading...