BREAKING NEWS. 637 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore. Au fost efectuate 14.237 de teste

Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienţi vindecaţi şi 1.995 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 658 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire, în condiţiile în care în ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.237 de teste. Luni, GCS a raportat 413 cazuri noi, însă numărul de teste realizate a fost de numai 6.655.

Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbaţi şi 17 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Maramureş, Bucureşti, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 234 de pacienţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 868.478 de teste.

Vezi și

Cât de periculoase sunt parfumul, oja şi machiajul pentru sănătatea copiilor

Un studiu a dezvăluit că bebeluşii şi copiii sunt expuşi în mod regulat la produse …