China a revizuit bilanţul epidemiei de coronavirus. Americanii nu sunt convinși că cifrele sunt reale

Comisia de Sănătate din China a revizuit numărul deceselor provocate de coronavirus la 1.380, din cauza faptului că 108 persoane decedate ar fi fost numărate de două ori. Revizuirile dese au făcut ca directorul Consiliului Economic Naţional al SUA să pună la îndoială veridicitatea informaţiei, relatează Mediafax.

Comisia de Sănătate Naţională a Chinei a revizuit numărul deceselor provocate de coronavirus şi a anunţat că 108 dintre persoanele decedate au fost numărate de două ori, astfel că noul bilanţ este de 1.380.

Numărul de morţi şi de persoane infectate a fost revizuit şi joi, atunci când China a anunţat 242 de decese, un număr mult mai mare decât în oricare altă zi. Explicaţia a fost că a fost schimbată metodologia prin care cazurile erau catalogate ca fiind provocate de coronavirus.

În privinţa numărului de cazuri confirmate în China continentală, acesta se ridică acum la 63.851, cu 5.090 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Schimbarea frecventă a bilanţului face ca Statele Unite să pună la îndoială veridicitatea cifrelor furnizate de Beijing.

„Suntem foarte dezamăgiţi de reacţia Chinei. Este Biroul Politic cu adevărat sincer cu noi? Am crezut că vom avea parte de mai multă transparenţă, dar suntem dezamăgiţi. Statele Unite au cel mai bun sistem public de sănătate din lume, eram mai mult decât dispuşi să colaborăm cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe această temă, dar ei nu ne permit”, a declarat Larry Kudlow, directorul Consiliului Economic Naţional al SUA, potrivit Bloomberg.

În afara Chinei continentale, există trei decese provocate de coronavirus – unul în Japonia, unul în Filipine şi unul în Hong Kong.

Vezi și

Ultima conversație purtată de Alexei Navalnîi cu fiica lui, înainte să fie arestat. „L-am îmbrățișat și mi-a spus: …”

Alexei Navalnîi s-a stins din viață la data de 16 februarie 2024, într-un lagăr din …