Simona Halep s-a calificat semifinale la Wimbledon. „Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă” – REZUMAT VIDEO

„Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă”, a afirmat românca Simona Halep după ce s-a calificat joi în semifinale la Wimbledon în duna chinezoaicei Shuai Zhang, pe care a învins-o cu 7-6 (7-4), 6-1.

„Am luptat din greu în primul set, chiar şi când eram condusă cu 4-1. Ştiam că ea va lovi foarte tare, dar azi am ştiut că trebuie să fiu cât mai puternică”, a declarat fostul lider mondial pentru BBC. „Am energie. Mă simt proaspătă. Mă simt încrezătoare când păşesc pe teren. Joc cel mai bun tenis al meu pe iarbă”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a reuşit calificarea pentru a doua oară într-o semifinală la All England Club (prima oară în 2014), câştigând într-o oră şi 26 de minute în faţa chinezoaicei Zhang (30 ani, 450 WTA).

Halep, campioană la Roland Garros în 2018, a realizat astfel cel mai bun rezultat al său la turneele de Mare Şlem din acest an, după optimi la Australian Open şi sferturi la Roland Garros.

Halep, care anul trecut s-a oprit în turul al treilea la Wimbledon, va juca în penultimul act cu ucraineanca Elina Svitolina (24 ani, 8 WTA) sau cu Karolina Muchova (Cehia, 22 ani, 68 WTA).

Vezi și

Tablou principal e complet! Începe primul tur la Transylvania Open 2026

Meciurile de pe cele două tablouri principale ale Transylvania Open WTA 250 au debutat duminică, …