Oamenii de ştiinţă au dezvăluit cum arăta în realitate Sfântul Valentin, înainte de a fi executat, cu 1700 de ani în urmă. El a plătit cu preţul vieţii faptul că a luat partea îndrăgotiţilor şi a oficiat căsătorii, în ciuda interdicţiei împăratului Claudius al II-lea, relatează Mediafax.
După ce imaginile digitale au fost prelucrate, s-a trecut la reconstrucţia feţei prin 3D interactive. Chipul Sfântului putând fi acum asociat de o lume întreagă cu sărbătoarea care-i poartă numele.

Potrivit istoricilor, Claudius al II -lea avea ambiţia de a clădi o armată imensă pentru a-şi apăra imperiul. Augustul era convins că tinerii fără soţii şi copii erau mai dispuşi să se jertfească pe câmpul de luptă, aşa că a decretat ca să fie interzise căsătoriile.

Martirul creştin a contestat ordinul împăratului roman şi a oficiat mai multe nunţi. În secolul al treilea d. Hr, creştinii erau persecutaţi în Imperiul Roman, aşa că fapta era o ofensă de neiertat. În cele din urmă, St. Valentin a fost prins şi torturat, iar apoi a fost executat.
Legenda spune că, în timp ce Sfântul Valentin se afla în închisoare, tinerii îi aruncau flori printre gratii, drept recunoştinţă şi recunoastere. Mai mult, la scurt timp după moartea orcotitorului îndrăgostiţilor, fiica temnicerului său, Artemias, oarbă fiind şi-a recăpătat în mod miraculos vederea.
Se mai spune că în 14 februarie, ziua execuţiei sale, Sfântul Valentin i-ar fi trimis iubitei sale, o scrisoare de dragoste semnată „de la Valentinul tău”.
