Tag Archives: Roma

Vedeta PROTV Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță la Roma cu familia

Adela Popescu și Radu Vâlcan au plecat la Roma, așa că zilele acestea se relaxează în capitala Italiei. Nu, nu este o vacanță romantică, în doi, căci alături de ei se află familia lor extinsă și cei trei copii. Adela Popescu are experiența zborurilor cu trei copii mici, pe distanțe lungi, așa că un drum la Roma nu a speriat-o …

Citește mai mult »

Drama tinerei de 29 de ani care a murit așteptând ambulanța. Familia cere să se facă dreptate

Durere fără margini în familia Paulei, o româncă de 29 de ani stabilită la Roma. Tânăra și-a dat ultima suflare după ce a așteptat ambulanța aproape 3 ore. Familia cere acum să li se facă dreptate. Rebeca, sora româncei în vârstă de 29 de ani care s-a stins din viață așteptând ambulanța, face mărturi cutremurătoare: „Am sunat de patru ori …

Citește mai mult »

Bravo, Simona Halep! Românca a câştigat turneul WTA de la Roma

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă, relatează Agerpres. Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în …

Citește mai mult »

Super-descoperire arheologică: mormântul lui Romulus, fondatorul mitic al Romei

Un mormânt care ar putea fi al lui Romulus, fondatorul mitic al Romei, a fost descoperit în Parcul arheologic din Colosseum, după un an de săpături Este vorba despre un sarcofag care, potrivit textelor antice, ar aparţine lui Romulus Descoperirea este considerată „excepţională” de către arheologi. „O descoperire excepţională”, sunt cuvintele Alfonsinei Russo, directoarea Parcului arheologic de la Colosseumul din …

Citește mai mult »

Cele mai SIGURE destinaţii turistice pentru o femeie care călătoreşte singură

Cele mai sigure destinaţii turistice pentru o femeie care călătoreşte singură alcătuiesc o listă pe care se găsesc de la metropole nord-americane până la cărări pierdute în junglele din sud-estul Asiei. Jurnaliştii de la trekeffect.com au plasat în vârful listei de destinaţii recomandate pentru călătoarele care plănuiesc să exploreze lumea pe cont propriu capitala Italiei, Roma. Trecând peste faptul că …

Citește mai mult »

Tenerife, Londra şi Barcelona, printre destinaţiile preferate de turişti în noiembrie. Câteva sunt disponibile de pe Aeroportul Cluj

Vremea se răceşte în Europa în luna noiembrie, în mod cu totul nesurprinzător, dar există încă o mulţime de locuri de văzut şi de lucruri de făcut. O singură regiune mai permite mersul la plajă, iar cei care preferă oraşele mari şi faimoase ar trebui să se concentreze pe ţările sudice. În noiembrie, numărul de turişti începe să scadă şi …

Citește mai mult »

BREAKING NEWS | Un autobuz de pasageri a explodat în Roma, după un incendiu – VIDEO

Un autobuz de pasageri a explodat, marţi, în centrul Romei, după ce a fost cuprins de flăcări, iar autorităţile au anunţat că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, citat de Mediafax. Potrivit companiei de transport local Atac, şoferul şi pasagerii au reuşit să părăsească autobuzul înainte ca acesta să fie cuprins …

Citește mai mult »

Maşinile diesel, interzise în centrul Romei din 2024

Vehiculele cu propulsie pe motorină vor fi interzise în centrul istoric al Romei începând din 2024, anunţă primarul capitalei Italiei, Virginia Raggi, informează site-ul agenţiei ANSA, citat de Mediafax. „Roma a decis să fie în prima linie cu angajamentele şi, în cursul reuniunii Grupului pentru leadership climatic C40, desfăşurată în Ciudad de Mexico, a anunţat că, începând din 2024, în …

Citește mai mult »

Colosseumul din Roma, iluminat în roşu în memoria creştinilor persecutaţi

Celebrul monument Colosseum din Roma va fi iluminat astăzi în roşu pentru a-i aminti pe cei persecutaţi pentru credinţa lor, mai ales creştinii, un eveniment la care va asista soţul şi fiica lui Asia Bibi, catolica încarcerată în Pakistan, precum şi o victimă din Nigeria a grupului jihadist Boko Haram, relatează EFE, preluat de Agerpres. Evenimentul este organizat de fundaţia …

Citește mai mult »

Cea mai mare secetă din Italia din ultimii 60 de ani | Apa, raţionalizată la Roma

Ploile insuficiente şi scurgerile reţelelor de apeducte au condus la o măsură de raţionalizare a apei în Roma, informează presa internaţională. Meteorologii postului online Sky TG24 au anunţat că Italia se confruntă cu cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani. Una dintre cele mai afectate regiuni este Sardinia. Până în prezent, agricultura italiană ar fi suferit în urma …

Citește mai mult »