Întâlnire de gradul zero la New York. Putin şi Obama discută luni pe tema Siriei

Întâlnirea ce va avea loc luni, 28 septembrie, la New York între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Barack Obama, în contextul Adunării Generale a ONU, a fost convenită de ‘comun acord’, iar principalul subiect al discuțiilor va fi Siria, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS, informează Agerpres.

”Desigur că tema principală a întâlnirii (Putin-Obama) va fi Siria”, a afirmat Peskov

Acesta a adăugat că, „dacă timpul va permite”, vor fi și discuții legate de situația din Ucraina. Peskov a ținut să precizeze că discuții importante pe tema crizei ucrainene vor avea loc la întâlnirea liderilor din așa-numitul format Normandia (Rusia, Ucraina, Germania, Franța), programată pentru 2 octombrie, la Paris.

Dmitri Peskov a mai indicat că întâlnirea dintre președinții Rusiei și SUA va dura între 50 de minute și o oră și ea va avea loc după discursul pe care președintele Rusiei îl va ține în fața Adunării Generale a ONU.

AFP notează că întâlnirea de luni de la New York va fi prima întâlnire oficială dintre cei doi lideri de la întrevederea bilaterală din iunie 2013 din Irlanda de Nord, cu ocazia summitului G8. Agenția TASS indica anterior că ultima întrevedere între cei doi președinți a avut loc în noiembrie 2014, cu prilejul summitului Asia-Pacific din China.

Întâlnirea Putin-Obama de la New York intervine pe fondul acuzațiilor americane privind desfășurarea de către Rusia de echipamente militare, inclusiv tancuri și elicoptere, în Siria, în timp ce Moscova neagă orice consolidare a prezenței sale militare pe teritoriul sirian.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …