Ariana Grande, mesaj emoţionant la un an de la atentatul de pe Manchester Arena

Vedeta pop Ariana Grande a postat un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare la un an de la atentatul din timpul concertului său susţinut pe Manchester Arena şi soldat cu 22 de morţi, informează Press Association, citat de Agerpres.

”Mă gândesc la voi toţi astăzi ca în fiecare zi. Vă iubesc din tot sufletul şi vă trimit toată lumina şi căldura de care sunt în stare în această zi dificilă”, a scris cântăreaţa în vârstă de 24 de ani.

Sutele de persoane rănite în explozie şi familiile celor ucişi vor participa marţi la o slujbă de comemorare desfăşurată la catedrala din Manchester.

La eveniment vor lua parte ducele de Cambridge şi premierul Theresa May precum şi persoane din echipele care au intervenit la locul atentatului, membri ai societăţii civile şi alte personalităţi.

”Astăzi… comemorăm cele 22 de victime ale căror vieţi au fost curmate, ne exprimăm din nou angajamentul pentru a veni în sprijinul familiilor lor şi a tuturor celor afectaţi”, a scris pe Twitter primarul zonei metropolitane Manchester.

Slujba de comemorare va fi ţinută în intervalul 2pm-3pm ora locală. La ora 2.30 pm se va ţine un moment de reculegere care va fi marcat şi la sediul guvernului.

Publicul va putea urmări ceremonia pe un ecran instalat în apropierea catedralei, care va fi de asemenea transmisă în catedrala din York, din Liverpool şi cea din Glasgow.

După slujba religioasă, prinţul William se va întâlni cu câteva dintre familiile îndoliate.

”Faptul că ţintele atacului au fost tinerii nevinovaţi care se bucurau de o ieşire în oraş pe Manchester Arena în data de 22 mai 2017 a fost un act de o oribilă laşitate. A avut ca scop atacarea esenţei valorilor noastre şi a stilului nostru de viaţă într-unul dintre cele mai animate oraşe, cu scopul de a ne distruge voinţa şi a ne diviza. Nu a reuşit. Astfel de acte îngrozitoare de răutate nu vor face decât să ne întărească hotărârea de a înfrânge astfel de ideologii şi credinţe ciudate. Rezistenţa şi hotărârea demonstrate de acest oraş în cele 12 luni care au trecut de atunci sunt dovada acestui lucru”, a declarat Theresa May într-un articol pentru Manchester Evening News.

Clopotele primăriei şi ale bisericilor St Ann şi St Mary vor marca momentul când a avut loc atacul acum 12 luni, la ora 10.31 pm.

În urmă cu un an, 22 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 800 au suferit răni fizice sau traume psihice după ce Salman Abedi a detonat un dispozitiv exploziv la finalul concertului Arianei Grande, în holul sălii unde avea loc evenimentul în care se aflau 353 de persoane, printre care 175 de copii.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …