Buruiana-minune. Vindecă cele mai crunte boli şi va fi hrana viitorului

Considerat de mulţi doar o buruiană bună de dat la porci, ştirul, o specie de amarant, este de fapt o plantă foarte bogată în vitamine şi minerale. Este un medicament natural, un aliment gustos şi hrănitor. Populaţiile străvechi ale Asiei menţionau această buruiană ca având rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau „amaranthus“, adică planta care nu moare.

Dintre cele peste 60 de specii de amarant existente în lume, la noi cresc câteva, în flora spontană, iar una dintre ele este ştirul. Este o plantă salbatică cu flori verzi-galbene mărunte şi reunite ca într-un spic, care este folosită mai mult ca nutreţ pentru porci.

Strămoşii noştri foloseau ştirul în alimentaţie dar şi pentru tratarea unor afecţiuni. În prezent, această plantă este folosită mai rar în mâncăruri, bătrânii din anumite zone ale ţării fiind cei care încă mai păstrează reţete ale unor ciorbe ţărăneşti sau mâncăruri prăjite pe bază de ştir.

De la ştir se consumă partea verde, tânără, şi foarte tânără, dar şi seminţele. Din frunzele tinere pot fi preparate salate, tocăniţe şi ciorbe.

Amarantul poate fi confundat cu spanacul. Se folosesc frunzele tinere la mâncarea de ştir, reţetele fiind exact ca cele în care este folosit spanacul. Gustul însă este mai puţin înecăcios, dar e bine de ştiut că trebuie pus un ou prăjit lângă mâncarea de ştir cu usturoi şi ceapă sau o bucată de omletă, pentru un plus de savoare.

Bunicile noastre mai folosesc ştirul ca medicament tradiţional, tonic, astringent, în scop nutritiv, în combaterea diareei sau a scaunelor cu sânge. Infuzia de ştir se foloseşte prin gargară şi ameliorează dureri de gât sau afta bucală, precum şi pentru spălarea eczemelor de tot soiul, dar în special a celor provocate de alergii.

Numeroase vitaminele, precum A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E se regăsesc în această plantă-minune. De asemenea, ştirul mai conţine riboflavină, acid folic şi folat, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc.

Potrivit specialiştilor, ştirul va fi una dintre sursele de hrană ale viitorului, chiar dacă încă este considerat ca fiind hrana porcilor şi a săracilor. Producţia poate atinge 10 tone de plantă verde comestibilă la un hectar, la fiecare recoltare după o perioadă de 30-40 de zile. Deja, peste 50 de ţări tropicale cultivă amarantul ca resursă alimentară, în cantităţi foarte mari.

În America de Sud, această buruiană este folosită ca aliment zilnic de mai bine de 7000 de ani, fiind considerat mai hrănitor decât grâul sau porumbul. În Asia, consumul de amarant este foarte răspândit, în China, Hong-Kong, Taiwan şi în India.

În Grecia bucătarii prepară o salată tradiţională de ştir, numită vleeta, făcută din soiul Amaranthus blitum. În Mexic se consumă alegria, o băutură alcoolică din ştir, iar din seminţele pisate prepară un fel de bragă, denumită atole. În Ecuador se fierb florile şi rezultatul, combinat cu rom, este băutura tradiţională aquardiente.

sursa

Vezi și

De ce nu e bine să bei cafea dimineață

Deși cele mai multe persoane preferă să-și înceapă diminețile cu o cană fierbinte de cafea, …