12 lucruri pe care ar trebui să le ştergi imediat de pe pagina ta de Facebook

Cu miliarde de utilizatori, Facebook este una dintre cele mai puternice reţele de socializare din lume, impactul acesteia fiind uriaş, de aceea utilizatorii trebuie aibă grijă cum îşi administrează conturile.

Deşi Facebook a declarat că protejarea datelor personale ale utilizatorilor este prioritate de top, sunt anumite informaţii care nu ar trebui să apară, precum adresa de acasă, sau şcoala făcută, scrie Mediafax.

The Independent a sistematizat 12 lucruri care nu ar trebui să apară pe profilul oricărui utilizator de Facebook. Iată care sunt acestea:

1. Ziua de naştere

Data zilei tale de naştere face parte dintr-un puzzle important care include numele şi adresa ta, date cu care îşi pot fi accesate conturile bancare şi alte date personale.

2. Numărul de telefon

În cel mai bun caz, dacă îl faci public ai putea atrage admiratori sau admiratoare. În cel mai rău caz, ai putea atrage persoane care te vor hărţui şi te vor suna neîncetat.

3. Mare parte din „prietenii” tăi

Profesorul de psihologie la Oxford Robin Dunbar a venit cu teoria că oamenii îşi pot menţine aproximativ 150 de relaţii stabile. După ce a analizat profilurile a 3.375 de utilizatori de Facebook, Dunbar şi-a dat seama că între prietenii săi de pe Facebook, 4.1 erau consideraţi necesari, în timp ce 13,6 erau doar conjuncturali. Recomandarea specialistului este de a scăpa de balastul de prietenii virtuale, pentru a avea interacţiuni mai eficiente şi sănătoase în social media.

4. Fotografii ale membrilor familiei, în special ale copiilor

Victoria Nash, director al Oxford Internet Institute, are o întrebare bună pe această temă şi are legătură cu acordul împărtăşit: Ce fel de informaţii ar vrea copii să vadă despre ei în mediul online în viitor?

5. Locul în care învaţă copilul tău/ un membru mai tânăr al familiei

Nu e bine să îi expui pe cei mici în mediul online pentru a-i proteja şi a-i feri de posibile pericole precum agresiuni sexuale.

6. Serviciile de localizare online

Nu e recomandat să faci publică locaţia unde te afli. Nu toată lumea din lista ta îşi este cu adevărat prieten, aşa că nu te expune.

7. Managerul tău

Facebook este o reţea de socializare online, iar într-o anumită privinţă interacţiunile ar trebui să fie relaxate. Cu toate acestea, directorul executiv al unei companii îţi poate accesa informaţiile de pe „peretele” tău, poate primi update-urile statutului tău. Ai grijă ce referiri faci la job.

8. Nu-ţi eticheta niciodată adresa de acasă – Dacă faci asta, îţi vei face publică adresa.

9. Când şi unde mergi în vacanţă

Potrivit site-ului economic This is Money, turiştii care cad victime hoţilor pe perioada concediului ar putea să nu-şi primească banii de asigurare dacă şi-au postat planurile de vacanţă pe conturile de pe reţelele de socializare.

10. Satutul relaţiei – Dacă vrei să sărbătoreşti faptul că eşti într-o nouă relaţie, nu e bine să faci asta pe Facebook. A-ţi schinba status-ul de la „într-o relaţie”, la „singur” ar putea să nu-ţi dea o stare tocmai bună.

11. Datele privind cardurile bancare – Asta chiar nu e o ideea bună niciodată.

12. Fotografii ale biletelor de îmbarcare de avion etc.

Dacă îţi fotografiezi biletele de îmbarcare înseamnă că vrei să te lauzi, dar nu fi imprudent. Codul de bare de pe bilete este unic şi poate fi utilizat pentru a găsi informaţiile tale personale pe care le-ai furnizat companiei aviatice.

Majoritatea celor care aleg să-şi facă cont pe Facebook sunt incurajaţi de transparenţa celoralţi şi nu consideră că fac ceva ieşit din comun dacă îşi publică datele personale. Cele 12 motive sunt doar o parte dintre cele de care trebuie să fii conştient că te poţi expune.

Vezi și

Descoperire incredibilă. Ce se află în CENTRUL Pământului

Oamenii de ştiinţă se întreabă de mult timp ce se află în centrul Pământului, iar …