Circa 71.000 de investitori tranzacţionează la bursa de la Bucureşti la iunie 2021, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi lună din 2020, evoluţie susţinută în principal de numărul ridicat de companii listate, dar şi de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor, relatează ZF, citat de Mediafax. Potrivit statisticilor Fondului de Compensare a Investitorilor, circa 5.000 de investitori au intrat …
Citește mai mult »Vasile Pripon
Caniculă, dar și furtuni. COD PORTOCALIU în Bucureşti şi alte 16 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi alerte Cod portocaliu şi galben de caniculă, dar şi de furtuni, valabile până joi. Bucureşti şi 16 judeţe sunt sub alertă Cod portocaliu de caniculă. În Moldova vor fi rafale de peste 80…90 km/h, relatează Mediafax. Luni, valul de căldură va persista în regiunile sudice şi estice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi …
Citește mai mult »Până la 300.000 de cazuri COVID pe zi în august! Epidemiolog: „Am fost prea optimiști”
Statele Unite ale Americii se confruntă din nou cu o creștere a numărului de cazuri COVID. Aici se raportează deja peste 70.000 de cazuri noi pe zi, conform unei medii pe 7 zile realizată de The Washington Post, citat de Aleph News. Experții spun că SUA ar putea avea între 140.000 și 300.000 de cazuri pe zi în august, scrie …
Citește mai mult »Dublin și Lisabona, două destinații interesante de pe Aeroportul Internațional Cluj
Dublin, capitala Irlandei, și Lisabona, capitala Portugaliei, sunt la un zbor distanță de Cluj-Napoca. Cele două destinații se află în oferta companiei HiSky. Lisabona, capitala portugheză, se afla la patru ore distanta cu avionul de Cluj-Napoca, cu zboruri directe HiSky de pe Aeroportul Internaţional Cluj, în fiecare miercuri şi duminică, fiind o destinatie turistica excelenta pentru cei ce cauta relaxarea, …
Citește mai mult »Protestatarii antivaccinare au forțat intrarea într-o primărie din Franţa. Oamenii au cerut demisia președintelui Macron – VIDEO
Protestatarii care se opun vaccinării şi utilizării certificatelor COVID-19 au pătruns în sediul unei primării din Franţa, relatează Mediafax. Manifestanţii au pătruns în sediul Primăriei din Chambéry şi au cerut demisia preşedintelui Emmanuel Macron. Sute de protestatari care se opun vaccinării şi utilizării certificatelor Covid-19 au pătruns scurt timp, miercuri după-amiază, în primăria orăşelului Chambéry, situat în sud-estul Franţei, cerând …
Citește mai mult »de ce există o creştere a procentului de infectare în rândul persoanelor vaccinate? Răspunsul autorităților
Reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susţin că este normal să crească procentul de infectare în rândul persoanelor vaccinate. Vaccinurile rămân eficiente, anunţă CNCAV, potrivit Mediafax. Reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au răspuns unei întrebări care circulă în spaţiul public. „Dacă vaccinurile sunt eficiente, de ce există …
Citește mai mult »Român diagnosticat cu hantavirus. Bărbatul, internat în stare gravă. Cât de periculos este hantavirusul
Un bărbat din Târgu Mureş a fost infectat cu hantavirus şi se află în stare gravă, în Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi, anunță Mediafax. Hantavirus este un virus extrem de periculos, dar rar, care se transmite de la şobolanii de pădure la om. Există două tipuri: un tip de hantavirus, cu circulaţie în America, care dă afectare pulmonară severă iar altul, …
Citește mai mult »VIDEO VIRAL: Van Damme se distrează pe manele cu mai mulţi clujeni
Actorul Jean-Claude Van Damme a venit în România. Celebrul actor a fost filmat într-o maşină, cu mai mulţi clujeni, distrându-se pe muzica manelistului Tzancă Uraganu, scrie Mediafax. Clipul a ajuns viral pe Facebook. Van Damme a fost filmat într-o maşină, miercuri după-amiază, alături de mai mulţi clujeni. „Nu e şmecherie, e pe bune. E fratele meu, pe viaţă!”, spune şoferul, …
Citește mai mult »Litoralul bulgăresc, la doar o oră de Cluj
Călătorește fără restricții la Marea Neagră, de pe Aeroportul Internațional Cluj, cu zboruri directe Blue Air Cluj-Burgas (Bulgaria). Zborurile care leagă Clujul de Burgas au loc în fiecare miercuri și duminică și aduc orașul de pe Someș la doar o oră distanță de litoralul bulgăresc. Dacă te numeri printre cei care plănuiesc o vacanță în Bulgaria si ți-e dor de …
Citește mai mult »Cât de bun este cel de-al cincilea vaccin anti-COVID analizat de EMA
EMA a anunţat că a început analiza unui nou vaccin anti-Covid, dezvoltat de Sanofi şi GlaxoSmithKline, care speră să primească aprobările necesare până la sfârşitul anului. Celelalte vaccinuri analizate de EMA în acest moment sunt CureVac, Novavax, Sinovac şi Sputnik-5. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că a început analiza unui nou vaccin anti-Covid, dezvoltat de Sanofi şi GlaxoSmithKline, …
Citește mai mult »