O campanie publicitară al ministrului german al transporturilor, Andreas Scheuer, care încearcă să convingă cicliştii să poarte căşti de protecţie, a stârnit acuzaţii de „misoginie”, pentru că în imagini apare o tânără care poartă doar o cască şi lenjerie intimă, relatează The Guardian, citat de Mediafax. Însoţită de sloganul „arată ca naiba, dar îmi salvează viaţa”, reclama are în prim-plan …
Citește mai mult »OBS-DESK
Două avioane cu 100 de militari ruşi la bord au aterizat pe un aeroport din Venezuela
Două avioane ale forţelor aeriene ruseşti în care se aflau un oficial rus din domeniul apărării şi aproximativ 100 de soldaţi au aterizat pe aeroportul principal din Venezuela, potrivit unui jurnalist local, pe fondul întăririi relaţiilor dintre Caracas şi Moscova, relatează Reuters, citat de Mediafax. Un site web de monitorizare a zborurilor a arătat două avioane care au plecat vineri …
Citește mai mult »Raportul Mueller: Donald Trump nu a colaborat cu Rusia. Reacția președintelui SUA
Preşedintele american Donald Trump şi-a manifestat duminică aprecierea faţă de raportul anchetei efectuate de procurorul special Robert Mueller, conform căruia nu a existat o colaborare cu Rusia în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2016, relatează BBC şi Reuters, preluate de Mediafax. „Nicio colaborare. Nicio obstrucţionare. Exonerare completă şi totală. Menţineţi Statele Unite extraordinare!”, a declarat preşedintele american prin intermediul unui mesaj …
Citește mai mult »Theresa May ameninţă cu demisia – UPDATE
Premierul britanic Theresa May le-a spus mai multor parlamentari pro-Brexit, inclusiv foştilor miniştri Boris Johnson şi David Davis, că va demisiona dacă aceştia vor vota în favoarea acordului Brexit negociat de Guvernul de la Londra cu UE, potrivit jurnalistului Robert Peston de la postul ITV, citat de Mediafax. „Theresa May le-a spus lui Boris Johnson, Iain Duncan Smith, Steve Baker, …
Citește mai mult »De ce nu a băut Will Smith alcool timp de zece ani
Actorul american Will Smith a declarat că nu a băut alcool timp de zece ani, deoarece a dorit să-şi păstreze corpul într-o stare sănătoasă, relatează contactmusic.com, citat de Mediafax. Starul american, în vârstă de 50 de ani, a spus că a recurs la acest gest în primii ani de carieră, când încerca să îşi facă un nume la Hollywood. Actorul …
Citește mai mult »Ce este și cum apare DEPRESIA DE PRIMĂVARĂ
Chiar dacă e frumos afară şi vremea caldă te îmbie să îţi faci de cap, te simţi sleit şi apatic? E clar, te-a cuprins şi pe tine depresia de primăvară. Cel puţin aşa susţin psihologii britanici starea de anxietate care afectează peste 23% din populaţia planetei între lunile aprilie şi mai în fiecare an. Conform specialistei Caroline Foran, schimbarea garderobei, …
Citește mai mult »29 martie, 12 aprilie, 22 mai. Noile date cheie ale Brexit-ului, după ultimul summit al Consiliului European
Summitul de joi al Consiliului European a schiţat un nou orizont în labirintul Brexit-ului, cu noi date cheie privind evoluţia ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, scrie vineri EFE, menţionând următoarele repere în timp: 29 martie – Timp de doi ani aceasta a fost data marcată cu roşu în calendar ca fiind momentul rupturii definitive dintre Regatul Unit şi blocul …
Citește mai mult »Erdogan continuă epurările: 144 de persoane din sistemul judiciar, suspectate de legături cu clericul Gulen, reţinute în Turcia
Autorităţile din Turcia au anunţat vineri că au reţinut 144 de membri ai sistemului judiciar, suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, considerată responsabilă pentru lovitura de stat eşuată din anul 2016, relatează agenţia de presă Reuters, citată de Mediafax. Oficialii turci au transmis că membrii reţelei clericului Gulen nu sunt infiltraţi doar în instituţiile militare şi de stat, …
Citește mai mult »Actriţa Emilia Clarke, din „Game of Thrones”, la un pas de moarte
Actriţa britanică Emilia Clarke, cunoscută pentru rolul lui Daenerys Targaryen din serialul „Game of Thrones / Urzeala Tronurilor”, a declarat că a suferit un anevrism cerebral aproape fatal la vârsta de 24 de ani şi a fost operată de mai multe ori pe creier, relatează mirror.co.uk, citat de Mediafax. Problemele au apărut după încheierea filmărilor pentru primul sezon al producţiei. …
Citește mai mult »Angela Merkel, discurs în Bundestag: UE trebuie să se concentreze pe provocările post-Brexit
Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut joi celor 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană să se concentreze pe provocările implicate de ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Adresându-se în Bundestag pe tema Brexit-ului, Merkel a spus că începe o nouă ordine mondială, iar europenii trebuie să se gândească la maniera de răspuns. …
Citește mai mult »