OBS-DESK

ANALIZĂ The Guardian: Doar 20 de companii generează o treime din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial

Doar 20 de companii producătoare de combustibili fosili, private şi de stat, care au afaceri în întreaga lume, precum Chevron, Exxon, BP, Shell, Saudi Aramco şi Gazprom, sunt responsabile de o treime din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, potrivit unui studiu citat de The Guardian, relatează Mediafax. Noi date colectate de experţi renumiţi din întreaga …

Citește mai mult »

Joseph Biden susţine demiterea preşedintelui Donald Trump, pe care îl acuză că „a trădat naţiunea”

Fostul vicepreşedinte american Joseph Biden, favorit pentru a fi candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din 2020, s-a declarat, miercuri seară, favorabil demiterii preşedintelui SUA, Donald Trump, pe care l-a acuzat de trădare. „Pentru a proteja Constituţia, democraţia, integritatea noastră minimă, (preşedintele Donald Trump -n.red.) ar trebui demis”, a declarat Joseph Biden într-un discurs rostit în statul New Hampshire. „Preşedintele …

Citește mai mult »

Războiul continuă! Turcia a bombardat peste 180 de poziţii în nordul Siriei. Cel puţin 15 morţi

Ministerul Apărării de la Ankara a transmis că, de la începutul operaţiunii „Izvorul Păcii”, forţele turce au bombardat 181 de poziţii controlate de miliţiile kurde în nordul Siriei, relatează Anadolu, agenţia oficială de ştiri din Turcia, citată de Mediafax. Administraţia de la Ankara a comunicat Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite că operaţiunea militară în nordul Siriei va fi „proporţională, …

Citește mai mult »

Planul Turciei de a pătrunde în nordul Siriei agită apele în regiune: Kurzii anunţă 3 zile de „mobilizare generală”, Rusia denunţă politica SUA

Autorităţile semiautonome kurde din Siria au anunţat miercuri ‘o mobilizare generală timp de trei zile’ pentru a face faţă ameninţării Turciei cu o ofensivă, îndemnându-i la ‘rezistenţă’ pe locuitorii din nord-estul teritoriului sirian, în acest context ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat că politica SUA în Siria riscă ‘să dea foc’ regiunii, informează AFP, preluat de Agerpres. În …

Citește mai mult »

China acuză Apple că susţine protestele din Hong Kong printr-o aplicație care le permite manifestanților să afle unde sunt poliţiştii

China a acuzat miercuri compania americană Apple că ajută protestarii din Hong Kong să „participe la activităţi violente” printr-o aplicaţie privind transportul, relatează site-ul agenţiei Dpa, citat de Mediafax. „Această aplicaţie susţine că furnizează informaţii pentru comoditatea publicului, însă de fapt identifica locaţiile în care se află poliţia, permiţând astfel protestatarilor din Hong Kong să participe la activităţi violente”, relatează …

Citește mai mult »

Războiul e iminent! Armata Turciei va trece în curând graniţa în Siria

Forţele armate ale Turciei, împreună cu Armata Siriană Liberă, vor trece în curând graniţa în Siria, a declarat vineri directorul de comunicaţii al preşedintelui Tayyp Erdogan, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax. Forţele armate turce aşteaptă să treacă graniţa cu Siria încă de la decizia preşedintelui american Donald Trump privind retragerea trupelor americane din regiune. Administraţia SUA a decis …

Citește mai mult »

Dezvăluiri New York Times: NYT: O unitate specială a Rusiei încearcă să destabilizeze Europa

O unitate specială a serviciilor secrete ruse a lansat o serie de operaţiuni, inclusiv în Republica Moldova, în cadrul unei campanii pentru destabilizarea Europei, afirmă experţi citaţi de cotidianul The New York Times, relatează Mediafax. „Prima dată a fost o campanie pentru destabilizare în Republica Moldova, urmată de otrăvirea unui traficant de arme în Bulgaria şi de o tentativă eşuată …

Citește mai mult »

Femeie împuşcată de… câinele ei. Cum s-a petrecut incidentul

Poliţiştii din statul american Oklahoma au primit un apel neobişnuit. Un bărbat a spus că femeia cu care era în maşină a fost împuşcată în picior de… câinele ei. Tina Springer, 44 de ani, se afla în maşină cu un bărbat şi cu labradorul său, Molly, relatează The Washington Post, preluat de Mediafax. Au oprit la un semafor, iar câinele …

Citește mai mult »

Smart Airports | Dezvoltarea Aeroportului Cluj, prezentată ca studiu de caz la München

Dezvoltarea Aeroportului Internațional “Avram Iancu” Cluj, ca studiu de caz, a fost prezentată de directorul general David Ciceo la „Smart Airports”, conferinţă care are loc la München în perioada 7-10 octombrie. Dezvoltarea aeroporturilor regionale până în 2030 și după reprezintă una din temele principale de analiză pentru industria aviației. În Europa există peste 140 de aeroporturi cu trafic mai mic …

Citește mai mult »

ANALIZĂ | Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de UE dacă negocierile privind Brexit-ul eşuează

Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de Uniunea Europeană dacă negocierile privind Brexit-ul vor eşua, ameninţând să suspende cooperarea în domeniul securităţii pentru a convinge blocul comunitar să nu permită nicio altă amânare, a declarat o sursă britanică pentru revista Spectator, preluată de Reuters. Cu doar 23 de zile până la data programată pentru ieşirea Regatului Unit din …

Citește mai mult »