Sindromul Havana loveşte din nou. Misterioasa boală are ca simptome greaţa, pierderea orientării, ameţeli și zumzete ciudate

Un „atac acustic” împotriva unui oficial CIA a avut loc la New Delhi. Agenţia americană a creat un grup de lucru pentru a rezolva misterul. Specialiştii care vor să soluţioneze problema fac parte din echipa care l-a urmărit Osama bin Laden, informează Mediafax.

Un alt caz de sindrom Havana, de data aceasta a implicat o ţintă specială: un element al CIA din apropierea directorului agenţiei, William Burns. Episodul – denunţat de surse americane – a avut loc la New Delhi, în timpul unei vizite recente în India, etapă legată de criza afgană.

Agentul echipei ar fi suferit de aceeaşi stare de rău acuzată de numeroşi oficiali americani din străinătate. Peste două sute dintre ei au povestit despre greaţă, pierderea orientării, ameţeli, zumzete ciudate.

Poveste începută în 2016

O poveste misterioasă – uneori întâmpinată cu scepticism – care a început în 2016, în Cuba, de unde şi numele de sindrom Havana. Odată cu trecerea timpului, „accidentele”. s-au înmulţit: China, Columbia, Uzbekistan, capitala Washington au fost implicate în evenimente care nu pot fi întotdeauna explicate.

Un alt eveniment, cu caracter senzaţional, a implicat echipa vicepreşedintelui Kamal Harris, cu ocazia unei călătorii în Asia. Departamentul de Stat a fost obligat să schimbe programul, după ce doi membri ai grupului s-au plâns de probleme în Hanoi.

Există multe ipoteze cu privire la originea atacului, o anchetă care a implicat servicii secrete, specialişti, cercetători universitari. Şi, desigur, în Statele Unite, oamenii s-au gândit că personalul a fost „bombardat” de unde radio sau cu microunde.

Sistemele de supraveghere, posibil vinovate

O teză, împărtăşită de unii anchetatori, consideră că totul este rezultatul sistemelor de supraveghere utilizate de serviciile secrete adversare, în special ruşii şi cubanezii.

„Umbrele” urmăresc ţintele, le spionează folosind dispozitive care declanşează efecte secundare. Dar există şi cei care au sugerat diferite alte cauze, de la utilizarea anumitor pesticide în afara ambasadelor până la cântecul enervant al insectelor.

Dosarul a fost deschis. CIA a creat un grup de lucru condus de echipa care l-a vânat pe Osama bin Laden. „Sindromul Havana” rămâne încă un mister nedesluşit.

Vezi și

„Umbra războiului bate din nou la ușa Europei”. Țara care se pregătește intens de război

Una dintre marile puteri ale lumii face pregătiri de război. Secretarul Apărării din Marea Britanie …