Preşedintele american Donald Trump a avut o întrevedere cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în cadrul căreia a avertizat Rusia împotriva ingerinţelor în alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc în anul 2020, a informat Casa Albă, relatează Dpa, preluat de Mediafax.
Casa Albă a anunţat printr-un comunicat că Serghei Lavrov şi secretarul de Stat american Mike Pompeo l-au informat pe preşedinte cu privire la „situaţia relaţiilor bilaterale între Statele Unite şi Rusia”.
Următoarele alegeri prezidenţiale din Statele Unite urmează să aibă loc în noiembrie 2020. Lavrov a susţinut că acuzaţiile privind ingerinţele Rusiei în 2016 sunt „nefondate”,
Potrivit comunicatului publicat de Casa Albă, Trump a „îndemnat” Rusia să rezolve conflictul cu Ucraina şi a subliniat faptul că susţine un acord de control al armelor cu Rusia şi China.
Aceştia au discutat de asemenea despre probleme privind China, Iran şi Coreea de Nord.
Mike Pompeo a catalogat relaţiile dintre SUA şi Rusia drept „complicate”, însă a subliniat că Administraţia Donald Trump depune eforturi pentru îmbunătăţirea acestora.