Atac armat la o şcoală din Rusia. Un elev a fost ucis de un coleg, alți trei tineri au fost răniți

Cel puţin o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite în urma unui atac armat comis joi într-o şcoală profesională aflată în estul Rusiei, au informat anchetatorii printr-un comunicat, relatează agenţia Reuters, preluată de Mediafax.

Principalul suspect este un elev în vârstă de 19 ani. Motivaţia din spatele atacului nu este cunoscută încă.

Acesta a împuşcat mortal un alt elev de 19 ani şi a rănit trei colegi care au fost transportaţi imediat la spital. Unul dintre cei trei elevi răniţi se află în stare gravă şi încă primeşte îngrijiri medicale.

După atac, suspectul şi-a tras un glonţ în cap şi a decedat, au transmis autoritățile.

Atacul armat a avut loc într-o şcoală din oraşul Blagoveşcensk, aflat în apropierea graniţei cu China.

Atacurile armate în şcolile şi locurile publice sunt rare în Rusia, unde controlul asupra armelor de foc este strict. Cu toate acestea, în octombrie 2018, un elev a ucis 19 persoane, iar apoi s-a sinucis într-un liceu din Kerci, oraş din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova, într-un atac care a şocat Rusia, scrie Agerpres.

Vezi şi

Sindromul Havana loveşte din nou. Misterioasa boală are ca simptome greaţa, pierderea orientării, ameţeli și zumzete ciudate

Un „atac acustic” împotriva unui oficial CIA a avut loc la New Delhi. Agenţia americană …

loading...