Carles Puigdemont
Carles Puigdemont | foto REUTERS/Eric Vidal

Mandat european de arestare pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont

Belgia a primit un al treilea mandat european de arestare, emis de Curtea Supremă spaniolă, pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont, a informat miercuri o purtătoare de cuvânt a procurorilor de la Bruxelles, informează site-ul agenţiei Reuters, preluat de Mediafax.

Mandatul a ajuns în limba spaniolă, însă legea spune că acesta trebuie trimis în una dintre cele trei limbi naţionale ale Belgiei sau în engleză, aşa că Spania va trimite un nou mandat săptămâna viitoare, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

„Luând în considerare complexitatea emiterii noului mandat şi având în vedere celelalte două mandate trimise pe numele domnului Puigdemont, cazul va avea nevoie de o analiză detaliată”, a mai declarat aceasta.

Curtea Supremă din Spania a emis luni un nou mandat de arestare pe numele lui Carles Puigdemont, fost premier al Cataloniei şi unul din liderii mişcării secesioniste din această regiune. Decizia ce îl vizează pe Puigdemont vine după condamnarea mai multor lideri separatişti catalani la nouă până la 13 ani în închisoare pentru rolul pe care l-au jucat în tentativa de proclamare a independenţei regiunii Catalonia în 2017.

Puigdemont a fugit în Belgia după eşecul tentativei de obţinere a independenţei Cataloniei în octombrie 2017.

Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog.

Vezi şi

ANALIZĂ AFP | Alegerile din Spania, dominate de criza din Catalonia. Profită Vox, partid de extremă-dreapta

Paralizată politic, Spania se întoarce la urme duminică pentru a patra oară în patru ani, …