Ultima „rudă în viaţă” a lui Adolf Hitler, condamnată pentru pedofilie. A agresat o fetiţă de 13 ani – VIDEO

Romano-Lukas Hitler, un individ care susţine că este ultima rudă al lui Adolf Hitler, a fost condamnat pentru pedofilie. El a ajuns recent în atenţia publică şi altfel decât etalându-şi poveste excentrică, după ce ar fi sărutat o fată de 13 ani, deşi a negat acuzaţiile.

Bărbatul care susţine că este rudă cu Hitler a fost condamnat pentru pedofilie, după ce i-a făcut avansuri unei fete de 13 ani, scrie allthatinteresting.com, citând Bild. Şomerul în vârstă de 69 de ani a răspuns unui anunţ privind vânzarea unui garaj, dar a pus ochii pe altceva: fata minoră a vânzătorului, Ania, în vârstă de numai 13 ani, relatează Gândul, potrivit Mediafax.

Nu se ştie exact dacă Romano-Lukas din Gorlitz, Germania, este într-adevăr rudă cu Fuhrerul, el însuşi cu un istoric de fapte de pedofilie. Tatăl minorei a povestit că atunci când a distribuit anunţul, nu i-a trecut prin minte că s-ar putea întâlni cu un pedofil cu tatuaj pe craniu, care susţine că este rudă cu Hitler.

„Am scos un garaj la vânzare şi Hitler a răspuns anunţului”, a declarat tatăl. „Se pare însă că nu era interesat de garaj, ci de Ania. A atras-o cu dulciuri în apartamentul său, i-a cumpărat haine şi flori de plastic şi chiar s-a oferit să o ia de nevastă”, a povestit acesta.

Romano-Lukas Hitler a negat acuzaţiile, dar judecătorul Ulrich Schettgen a stabilit că a sărutat-o pe Ania „împotriva voinţei ei, pe gât şi obraji”, iar „Hitler” a fost condamnat pentru fapta sa.

Este adevărat că Hitler are rude îndepărtate la New York, dar se pare că legătura de sânge cu Romano-Lukas nu poate fi dovedită.

Vezi şi

donald trump apartament new york106

Guvernatorul statului New York, după ce Donald Trump şi-a mutat domiciliul în Florida: „Drum bun şi cale bătută”

Donald Trump a anunţat că va face din proprietatea sa din Palm Beach, Florida, reşedinţa …