Secretarul general ONU, discurs despre „starea lumii”: Risc de divizare mondială între SUA şi China! – VIDEO

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, i-a avertizat pe liderii mondiali cu privire la riscul imens al divizării lumii între Statele Unite şi China, cele două puteri creând rețele internet rivale, monedă, comerţ, reguli financiare şi „propriile lor strategii geopolitice şi militare”, potrivit Associated Press, citat de Mediafax.

În discursul său anual privind ”starea lumii” din cadrul Adunării Generale a şefilor de stat şi de guvern, Guterres a declarat că riscul „poate să nu fie încă mare, dar este real.”

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita marea fractură şi a menţine un sistem universal, o economie universală cu respect universal pentru dreptul internaţional; o lume multipolară cu instituţii multilaterale puternice”, le-a spus acesta preşedinţilor, prim-miniştrilor, monarhilor şi miniştrilor din cele 193 de state membre ONU.

Guterres a zugrăvuit o imagine sumbră a unei planete profund împărţite şi neliniştite care se confruntă cu o criză climatică, „posibilitatea alarmantă a unui conflict armat în Golf”, răspândirea terorismului, creşterea populismului şi „explozia” inegalităților.

Discursul său a fost urmat de primul vorbitor tradiţional – Brazilia, reprezentat de noul său preşedinte, Jair Bolsonaro – şi de Statele Unite, reprezentate de preşedintele Donald Trump.

Organizaţia Naţiunilor Unite, destinată să promoveze o lume multilaterală, s-a luptat în faţa creşterii unilateralismului promovat de către SUA şi alte naţiuni care favorizează doar dezvoltarea lor.

Trump a subliniat în discursul său că „iubirea faţă de naţiunile noastre face lumea mai bună pentru toate naţiunile.” „Viitorul nu aparţine globalistilor”, „Viitorul aparţine patrioţilor”, a spus el.

Nu este aşa, a declarat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care nu a fost de acord cu preşedintele american şi a spus că problemele lumii nu pot fi rezolvate prin întoarcerea spre interior.

Adevărat patriotism, a spus Macron, „combină iubirea faţă de naţiune” cu un multilateralism „bazat pe cooperare reală care se străduieşte să producă rezultate concrete.”

Guterres a spus: „Trăim într-o lume neliniştită.”

„Mulţi oameni se tem să nu fie călcaţi în picioare, zădărniciţi, lăsaţi în urmă. Maşinile le iau locurile de muncă. Traficanţii le iau demnitatea. Demagogii le iau drepturile. Lorzii războiului le iau viaţa. Combustibilii fosili le răpesc viitorul ”, a spus el.

Cu toate acestea, secretarul general a spus că oamenii încă mai cred în „spiritul şi ideile” Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în multilateralism, în ţări care colaborează.

Vezi şi

Continuă războiul vaccinurilor. Cum au răspuns americanii după ce ruşii au anunţat că au vaccinul anti-COVID-19

Johnson & Johnson (J&J), gigantul farmaceutic American, anunţă că ar putea produce 1 miliard de …

loading...