BBC: Discuţiile cu Marea Britanie pe tema Brexit se află într-o „stare de paralizie”

Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a informat mai mulţi diplomaţi europeni că discuţiile cu Londra pe tema Brexit se află într-o „stare de paralizie”, deşi Guvernul britanic susţine că s-au înregistrat progrese în modificarea unor părţi ale acordului, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

Katya Adler, editor BBC Europe, a declarat că acţiunile Guvernului de la Londra îi fac pe liderii UE să creadă că Boris Johnson „nu are o soluţie în mânecă – în pofida retoricii sale”.

În contrast cu Barnier, Guvernului britanic susţine că s-au înregistrat progrese în modificarea unor elemente ale acordului negociat de Londra cu Uniunea Europeană.

Premierul Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

La rândul său, Uniunea Europeană a refuzat renegocierea Acordului Brexit şi a avertizat că va introduce controale la frontiera cu Marea Britanie în cazul producerii unui Brexit fără acord.

Vezi și

Soring Grindeanu, atac frontal la Bolojan: „Apocalipsa asta de dreapta, care vine peste noi cu tăieri de salarii” / În ce condiții iese PSD de la guvernare

PSD nu va accepta reduceri de salarii în nicio circumstanță, spune președintele PSD, Sorin Grindeanu: …