Nicolas Sarkozy / foto Hepta

Cum a crescut Nicolas Sarkozy în mod „miraculos”. A devenit mai înalt decât soţia lui, Carla Bruni

Săptămânalul Paris Match, acuzat că „a retuşat” fotografia publicată pe coperta numărului său din această săptămână, în care fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy pare să fi crescut în mod miraculos şi să fi devenit mai înalt decât soţia lui, Carla Bruni, a dat publicităţii joi un comunicat în care a explicat, că renumita cântăreaţă şi model se afla în acel moment cu o treaptă mai jos pe scară decât soţul ei, informează DPA şi AFP, preluate de Agerpres.

„A crescut fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy în mod miraculos şi a devenit dintr-o dată mai înalt decât soţia lui, Carla Bruni?”, se întreabă jurnaliştii de la DPA.

Fotografia cuplului, publicată pe coperta numărului din această săptămână a revistei Paris Match, a declanşat un val de ironii şi declaraţii amuzante pe internet, joi, întrucât Sarkozy, care este prezentat braţ la braţ cu soţia lui în acea imagine, pare mai înalt decât partenera lui de viaţă.

În realitate, lucrurile stau complet invers: Carla Bruni este mult mai înaltă decât Nicolas Sarkozy, reamintesc jurnaliştii de la DPA.

Pe internet, utilizatorii reţelelor de socializare au început să vorbească despre „un miracol”, iar unii dintre ei s-au întrebat dacă nu cumva acea fotografie a fost retuşată.

„Nicolas Sarkozy nu a fost retuşat pentru a părea mai înalt decât Carla Bruni pe coperta ediţiei Paris Match din această săptămână”, au declarat reprezentanţii revistei franceze într-un comunicat publicat pe site-ul acesteia.

Alţi internauţi au avansat tot felul de scenarii amuzante – „Sarkozy stătea pe o scăriţă” sau „Sarkozy purta pantofi cu tocuri înalte”- pentru a explica această inversiune de înălţime.

„Unora li s-a părut uimitor să îl vadă pe Nicolas Sarkozy mai înalt decât soţia lui, Carla Bruni”, recunosc editorii de la Paris Match, care au dezvăluit că în timpul acelei sesiuni fotografice, organizată la sfârşitul lunii iunie, fostul cuplu prezidenţial al Franţei a fost fotografiat în mai multe locuri din reşedinţa sa din Paris, dar „mai ales pe treptele situate în exteriorul” clădirii.

„Nicolas Sarkozy se afla, în imaginea cea a fost aleasă pentru copertă, cu o treaptă mai sus decât aceea pe care stătea soţia lui”, au explicat editorii de la Paris Match.

Fostul preşedinte francez (în perioada 2007-2012) a publicat recent o carte autobiografică, intitulată „Passions”, în care a evocat parcursul său politic şi viaţa lui privată, în special prima sa întâlnire cu Carla Bruni, despre care a spus că a fost „cea mai importantă întâlnire din viaţa” lui.

Publicat într-un prim tiraj de 200.000 de exemplare, acest volum a beneficiat de o acoperire mediatică excepţională şi s-a clasat în fruntea vânzărilor de carte în Franţa.

Vezi şi

Cât de sigură e populara aplicaţie FaceApp, produsă de o companie din Rusia

Aplicaţia FaceApp, care le permite utilizatorilor să-şi modifice chipul în fotografii, făcându-i mai tineri, mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.