Un Brexit fără Acord este echivalent cu „o sinucidere politică”

Ministrul britanic de Externe, conservatorul Jeremy Hunt, a avertizat că dacă partidul său va încerca să forţeze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord cu Blocul comunitar, ar comite „o sinucidere politică”, potrivit BBC, citat de Mediafax.

Hunt, unul dintre cei zece candidaţi pentru şefia Partidului Conservator, a adăugat că partidul său ar fi „anihilat” şi „ar risca să dispară” în cazul în care s-ar organiza alegeri înaintea producerii Brexit. El a argumentat că deşi întotdeauna a considerat că un Brexit fără Acord este mai bun decât o eventuală anulare a ieşirii ţării din Uniunea Europeană, în acest moment este de părere că un premier care ar sprijini o ieşire fără Acord ar risca să fie demis în urma unei moţiuni de cenzură.

„Încercarea de a realiza Brexit prin intermediul unor alegeri generale nu este o soluţie, este o sinucidere politică”, spune ministrul. Acesta a mai adăugat că o asemenea mişcare din partea conservatorilor ar însemna că Jeremy Corbyn ar deveni premier „până la Crăciun”.

Hunt a adăugat că dacă va câştiga cursa pentru conducerea partidului şi va deveni premier, va încerca să renegocieze Acordul cu Uniunea Europeană privind Brexit.

Contracandidata sa la şefia partidului, Esther McVey, a spus, ca replică la declaraţiile lui Hunt, că „o sinucidere politică” ar fi dacă Marea Britanie nu ar părăsi Blocul comunitar până la finalul lui octombrie, aşa cum a fost planificat.

Theresa May a anunţat că va demisiona din funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii pe 7 iunie, în contextul impasului politic generat de Brexit, urmând să rămână la conducerea Guvernului până la desemnarea succesorului său.

În cursa pentru funcţia de prim-ministru se numără, printre alţii, ministrul de Externe, Jeremy Hunt, ministrul pentru Dezvoltare Internaţională, Rory Stewart, ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, fostul ministru pentru Brexit Boris Johnson şi fostul ministru al Muncii, Esther McVey.

Dat fiind că Bruxellesul a respins deja orice renegociere a Acordului Brexit elaborat de Theresa May cu UE în noiembrie 2018, candidaţii pro-Brexit pentru postul de lider conservator le-au semnalat deja deputaţilor că sunt dispuşi să producă retragerea din Uniunea Europeană fără niciun acord dacă va fi necesar. Decizia finală privind noul lider va fi luată de circa 100.000 de membri ai Partidului Conservator, majoritatea eurosceptici. Aproximativ 75% dintre membrii formaţiunii susţin un Brexit fără acord, conform sondajelor efectuate de institutul ConservativeHome.

Vezi și

Partidul francez de extremă dreapta Adunarea Naţională, acuzat de legături cu Kremlinul. Cum au reacționat oamenii lui Marine Le Pen

Acuzat într-o anchetă a cotidianului Washington Post de legături persistente cu Kremlinul în vederea slăbirii …