Acasă / Focus / A început campania pentru RoExit! „În spatele ei există un plan bine pus la punct”

A început campania pentru RoExit! „În spatele ei există un plan bine pus la punct”

Mișcarea România Împreună (RO+) cere partidelor din coaliția guvernamentală și Guvernului României ”să înceteze imediat” orice acțiune politică sau de propagandă care poate duce la scoaterea țării noastre din Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al Mișcării România Împreună ”singura dorință a celor care conduc România în Anul Centenarului este de a provoca o ruptură între țara noastră și Uniunea Europeană, pentru a putea scapa de pușcărie”.

Liderul acestei mișcări, Dacian Cioloș, afirmă că în prezent ar fi fost demarată o campanie pentru retragerea României din UE, denumită ”ROEXIT”.

”În acest moment, s-a renunțat la orice urmă de responsabilitate politică pentru viitorul României și a fost lansată campania ROEXIT, prin care se cere retragerea noastră din Uniunea Europeană. Este evident că în spatele ei există un plan bine pus la punct, la care se lucrează de multă vreme și în care au fost atrași și oameni de bună credință cu ajutorul unor false pretexte. Îi îndemn pe toți cetățenii României să nu cadă în această capcană și să înțeleagă că tot ce se petrece astăzi nu are legătură cu credințele sau cu orientările noastre politice.

În aceste zile, decidem dacă România va mai fi sau nu parte a Uniunii Europene“, a declarat Dacian Cioloș, potrivit unui comunicat al RO+ citat de stirileprotv.

Unul dintre promotoirii RoExit este fostul ofițer SRI Daniel Dragomir. Trimis în judecată de DNA și condamnat în primă instanță la 1 ani de închisoare cu suspendare, anchetat de DIICOT în dosarul BlackCube, Dragomir a fostul unul dintre cei care au lansat în spațiul public ideea ieșirii României din Uniunea Europeană:

„Nu credeți că ne-ați furat destul că să ne mai dați și lecții?

Câteva comentarii la cald după dezbaterea’ de la Strasbourg:

1. Puteți să va băgați păcăleala aia de MCV și de Schengen undeva.

2. Românii decid singuri ce politică duce România ca stat suveran.

3. Nu vom da niciodată portul Constanța olandezilor. Ghinion.

4. Multinaționalele voastre trebuie să plătească taxe în România și să nu mai scoată profiturile toate afară.

5. Dacă drepturile și libertățile românilor sunt un moft pentru Bruxelles, atunci UE nu mai reprezintă nimic pentru noi. Pe Kovesi și pe Coldea de ce i-ați refuzat la Bruxelles când li s-a dat o ieșire? De buni ce erau? Sunt mai buni că slugi aici?

6. Jandarmii noștri sunt mai buni decât jandarmii voștri, doar că sunt mai prost plătiți și le face statul paralel dosare la ordin.

7. Este dreptul românilor să aleagă ce scrie în Constituție despre familie. Cum noi nu v-am dat lecții când ați permis toate prostiile la voi, puțină decentă nu ar strica. Vă vede bunul Dumnezeu.

8. Atâta timp cât văd doar firme olandeze, italiene, franceze, germane că iau toate licitațiile și au cumpărat tot în România, iar pe noi ne înjurați că suntem corupți, UE e doar o poveste pentru creduli. Mai ales când voi faceți înțelegeri secrete cu Rusia și va luați gaz ieftin ca să ne păcăliți pe noi.

9. Plătim ca țară la UE taxe mai mult decât încasăm de la UE ca fonduri europene’.

10. Terenurile noastre sunt bune, resursele noastre sunt bune, banii noștri sunt buni, românii pe care îi exploatați afară vă sunt de folos, noi însă vă cam deranjăm. Am plătit miliarde la EADS ca să ne spuneți că nu avem voie în Schengen? Ghinion.

A cam venit vremea să ne gândim serios la ce este bine și pentru România.

Că pentru salariile și beneficiile domnului Timmermans ne-am cam umilit destul.

Nu credeți că ne-ați furat destul ca să ne mai dați și lecții?

Sună a program politic?

Este„, a scris Dragomir pe pagina sa de Facebook.

Vezi şi

Fostul patron al echipei AC Milan a dispărut. Este căutat de poliţia din China pentru datorii neplătite

Omul de afaceri chinez, Li Yonghong, fostul patron al clubului AC Milan, s-a ascuns şi …