Acasă / Life & Style / FOTO | Atracţii turistice din România pe care toată lumea trebuie să le vadă

FOTO | Atracţii turistice din România pe care toată lumea trebuie să le vadă

România este ţara castelelor medievale, a bisericilor gotice şi a oraşelor încântătoare, toate ascunse printre cele mai enigmatice peisaje ale Europei de sud-est. Având zone geografice precum Munţii Carpaţi şi Marea Neagră, România este un loc al pădurilor dense şi al piscurilor înzăpezit, care se potrivesc perfect cu folclorul ţării, scrie jurnalista Caitlin Morton. Aceasta a scris câteva impresii despre unele din cele mai importante obiective turistice din România pentru site-ul cntraveller.com, preluat de Mediafax.

Sighişoara – Acest orăşel medieval situat în Transilvania are un centru istoric protejat de UNESCO şi străduţe care au de-a stânga şi de-a dreapta căsuţe colorate. Este, de asemenea, şi locul unde s-a născut Vlad Ţepeş şi este considerat unul dintre cele mai bântuite oraşe ale lumii.

Lacul Roşu – Localizat în Carpaţii de Est, Lacul Roşu nu este tocmai roşu, dar vei fi prea ocupat să admiri priveliştile montane şi copacii mereu verzi care se reflectă în apă, pentru a da importanţă acestui detaliu.

Castelul Bran – Localizat în Munţii Carpaţi, la graniţa dintre Transilvania şi Valahia, mai poartă şi numele de Castelul lui Dracula datorită asemănării cu castelul descris în romanul lui Bram Stoker.

Transfăgărăşan – Este considerată a fi una din cele mai palpitante şosele din lume datorită curbelor foarte lungi în formă de S.

Salina Turda – Nu toate frumuseţile sunt la suprafaţa pământului, aşa cum demonstrează Salina Turda, un parc tematic unic ce se află într-una din cele mai vechi mine de sare ale lumii. Vizitatorii coboară la aproximativ 208 de metri sub pământ, unde găsesc un lac cu bărci, mini-golf, bowling şi multe altele.

Sarmizegetusa Regia – Este un sit arheologic, rămăşiţele capitalei Daciei. Oraşul a fost construit când era rege Decebal, apoi a fost cucerit de romani.

Statuia lui Decebal – Vorbind de regele Decebal, găsiţi o piatră înaltă de 55 de metri, de-a lungul Dunării, ce înfăţişează faţa regelui. A fost sculptată între anii 1994 şi 2004.

Palatul de Cultură din Târgu Mureş – Construit între 1911 şi 1913, la cererea primarului de la acea vreme, György Bernády, Palatul de Cultură are o arhitectură în stilul art nouveau, busturi din bronz ale unor compozitori şi vitralii. Clădirea a avut mai multe scopuri de-a lungul anilor, de la bibliotecă, la şcoală de arte.

Lacul Bâlea – Acest lac glaciar, situat în Munţii Făgăraş, este cunoscut pentru cele două cabane şi pentru accesibilitatea prin Transfăgărăşan.

Hotelul de Gheaţă – Un alt lucru pentru care lacul Bâlea este cunoscut: Hotelul de Gheaţă. Construit în 2005, iar apoi reconstruit în fiecare an cu apă din lac, hotelul îngheţat are un restaurant şi un bar din gheaţă, camere şi igloo-uri cu pături din blană şi o biserică unde cuplurile se pot căsători, iar copiii pot fi botezaţi.

Masivul Ceahlău – Înalt de 1907 metri, este unul dintre cei mai renumiţi masivi din România, având privelişti frumoase spre Carpaţii de Est şi o concentraţie spectaculoasă de animale sălbatice şi specii de plante.

Cimitirul Vesel, Săpânţa – Probabil vă aşteptaţi ca un cimitir din România să fie destul de înfricoşător, dar aceste morminte albastre ca cerul, cu cruci sculptate de mână şi pictate sunt chiar vesele.

Delta Dunării – Formată din întâlnirea dintre Dunăre şi Marea Neagră, acest patrimoniu mondial al UNESCO este casa mlaştinilor, a plajelor frumoase şi a peste 300 de specii de păsări.

Castelul Corvinilor – Această fortăreaţă gotică din secolul 15 are destule trăsături frumoase ca să poată concura cu Castelul Bran. Are ziduri de nepătruns, un pod mobil, o temniţă masivă şi o cameră de tortură.

Timişoara – Este al treilea cel mai populat oraş din România (după Bucureşti şi Cluj-Napoca), atrage oamenii prin pieţele publice, prin hoteluri şi prin festivalurile de muzică şi cele culturale.

Cazinoul din Constanţa – Deschis ca şi cazino cu vedere spre Marea Neagră, în 1910, cu arhitectură art nouveau, această capodoperă a fost folosită ca spital în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, apoi s-a transformat într-unul din cele mai frumoase locuri părăsite ale României.

Vezi şi

Pălăria purtată de Harrison Ford în filmul Indiana Jones, vândută la licitaţie cu o sumă colosală

Aproape 400.000 de lire s-a plătit pentru pălăria purtată de Indiana Jones (Harrison Ford) care …