Acasă / Politică & Diplomaţie / David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, a demisionat din guvern
foto alexedmans.com

David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, a demisionat din guvern

David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, a demisionat pe fondul dezacordului său faţă de poziţia Guvernului Theresa May în legătură cu procesul de ieşire al Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează site-ul postului BBC News, citat de Mediafax.

Ministrul demisionar a afirmat în scrisoarea sa de demisie că „tendinţa actuală de politici şi tactici” sugerează „că pare tot mai puţin probabil” ca Marea Britanie să părăsească uniunea vamală şi piaţa unică a Uniunii Europene.

Euroscepticul David Davis a fost numit în această funcţie în anul 2016 şi era responsabil cu negocierea condiţiilor ieşirii Marii Britanii din UE.

Davis a mai afirmat în scrisoare de demisie că „direcţia generală de politică va lăsa (Marea Britanie, n.red.) în cel mai bun caz într-o poziţie slabă de negociere şi, posibil una inevitabilă”.

Premierul Theresa May a replicat: „Nu sunt de acord cu caracterizarea politicii pe care am convenit-o vineri în cadrul Cabinet”.

May a adăugat că „îi pare rău” că David Davis a demisionat, şi i-a „mulţumit călduros pentru tot ceea ce a făcut (…) pentru a modela ieşirea din UE” a Marii Britanii.

Deputatul eurosceptic Peter Bone (Partidul Conservator) a salutat demisia lui David Davis, susţinând că acesta a luat o „decizie curajoasă şi principială”, subliniind că propunerile premierului Theresa May privind un „Brexit doar cu numele nu sunt acceptabile”.

Demisia lui David Davis survine la doar două zile după ce Guvernul de la Londra a ajuns la un acord „colectiv” privind modul în care ar trebui să arate relaţiile post-Brexit ale Marii Britanii cu UE.

Planul convenit vineri de Guvernul de la Londra prevede înfiinţarea unei zone de liber schimb cu UE şi o nouă înţelegere privind controalele vamale cu scopul creării unui „teritoriu vamal combinat”.

Reglementările actuale privind libera circulaţie vor fi înlocuite cu noi reguli cuprinse într-un „cadru de mobilitate” care va permite cetăţenilor britanici şi din ţările UE să continue să călătorească pe teritoriul celuilalt, cât şi să angajeze sau să studieze acolo.

Vezi şi

Fostul patron al echipei AC Milan a dispărut. Este căutat de poliţia din China pentru datorii neplătite

Omul de afaceri chinez, Li Yonghong, fostul patron al clubului AC Milan, s-a ascuns şi …