Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat o versiune a strategiei de negociere privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, relatează The Independent şi BBC News online.
În document este specificat faptul că Marea Britanie trebuie să înceapă demersurile privind ieşirea din UE înainte de a purta discuţii privind condiţii comerciale viitoare, potrivit Mediafax.
În documentul de nouă pagini, trimis la cei 27 de membri UE, se stipulează faptul că trebuie să existe „un progres suficient” în ceea ce priveşte discuţiile de retragere, inclusiv despre datoria de circa 50 de miliarde de lire, înainte ca negocierile despre viiooare relaţii să înceapă.
În acest prim plan de negocieri se specifică, de asemenea, faptul că UE este dispusă să ia în considerare un acord „de tranziţie” după Brexit şi că se aşteaptă de asemenea ca discuţiile să eşueze.
„În cadrul acestor negocieri Uniunea va acţiona ca un tot unitar. Va avea o atitudine constructivă pe parcursul lor şi va depune eforturi pentru a ajunge la un acord. Acest lucru este în interesul ambelor părţi”, se menţionează în document.
„Uniunea va depune eforuri mari pentru a ajunge la acel rezultat, dar se va pregăti pentru a putea gestiona situaţia şi în cazul în care negocierile vor eşua”, mai anunţă Donald Tusk în document.
Premierul britanic, Theresa May, a semnat marţi seara scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană. Ambasadorul britanic la UE, Tim Barrow, i-a înmânat mercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.