Mihail Saakaşvili | foto REUTERS/Gleb Garanich
Mihail Saakaşvili | foto REUTERS/Gleb Garanich

VIDEO | Arestat de autorităţi, Mihail Saakaşvili a evadat şi îndeamnă la demiterea preşedintelui Poroşenko

Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi fost guvernator al regiunii ucrainene Odesa, a fost arestat la Kiev de către autorităţile ucrainene, fiind acuzat de încercare de răsturnare a sistemului constituţional din această ţară, a declarat parlamentarul Victor Chumak, potrivit site-ului agenţiei de ştiri Tass, citat de Mediafax.

„Unităţile speciale l-au arestat pe Mihail Saakaşvili de pe acoperişul casei sale”, a declarat parlamentarul ucrainean Victor Chumak pentru postul Public TV. La puţin timp după acest moment, fostul preşedinte a evadat din custodia poliţiei.

Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a evadat din duba poliţiei după ce susţinătorii ucrainieni ai acestuia au blocat străzile Kievului şi au împiedicat autorităţile să îl ia în arest, informează site-urile agenţiilor Reuters şi Associated Press.

Odată eliberat şi înconjurat de susţinători, Saakaşvili a făcut apel pentru organizarea unor proteste care să ducă la demiterea lui Petro Poroşenko din funcţia de preşedinte al Ucrainei.

„Vă îndemn să începeţi un protest paşnic pentru a-l îndepărta pe Poroşenko. Nu ar trebui să vă fie frică”, a zis Saakaşvili cu ajutorul unei portavoci.

La doar câteva ore de la reţinerea fostului preşedinte georgian, jandarmii au fost trimişi la faţa locului, însă au eşuat să ajute duba poliţiei să se mişte.

Protestatarii au început, de asemenea, să construiască o baricadă din anvelope, lemne şi pietre, o formă tradiţională de protest în Kiev, amintind scenele de la protestele ucrainene din 2013-2014.

Mihail Saakaşvili a condus apoi câteva sute de protestatari spre Parlament, cu un steag în culorile statului ucrainean în jurul gâtului, adăugând că „îşi va da viaţa pentru libertatea Ucrainei”.

Potrivit agenţiei ruse de presă TASS, susţinători lui Saakaşvili au reuşit să-l elibereze prin forţarea uşilor din spate ale dubei de poliţie.

Procuratura şi poliţia au refuzat să comenteze imediat despre evadarea fostului preşedinte georgian.

În 2016, Mihail Saakaşvili şi-a dat demisia din funcţia de guvernator al regiunii Odesa, şi l-a acuzat pe Poroşenko de corupţie, în timp ce Preşedinţia de la Kiev speculează că acesta încearcă să obţină înlăturarea de la putere a lui Poroşenko.

Vezi şi

BREAKING NEWS | Vladimir Putin a ordonat retragerea militarilor ruşi din Siria

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a efectuat luni o vizită neanunțată la baza aeriană rusă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *