În absența Simonei Halep, aflată în stare de suspendare provizorie pentru dopaj, Sorana Cîrstea a devenit jucătoarea numărul 1 a României! „Sori” i-a luat fața rivalei sale în 2023, după ce a făcut spectacol la Indian Wells și Miami. Pentru prima oară în ultimii zece ani, Sorana Cîrstea este mai urmărită decât Simona Halep de către fanii tenisului românesc, dar …
Citește mai mult »Tag Archives: WTA
Simona Halep a pierdut primul meci după accidentarea la coapsă. Adversara ei, Danielle Collins, are o serie incredibilă de victorii – VIDEO
Danielle Collins (28 WTA) şi-a continuat seria incredibilă de victorii, joi dimineaţă. Jucătoarea a reuşit să o învingă, după aproape trei ore, pe Simona Halep (13 WTA), dublă campioană la Masters-ul de tenis feminin de la Montreal. A fost primul meci al Simonei Halep, după accidentarea din luna mai, relatează Mediafax. A fost nevoie de aproape trei ore pentru ca …
Citește mai mult »Simona Halep revine pe teren într-un meci oficial la 3 luni de la accidentarea de la Roma
Pe 12 august se împlinesc exact 3 luni de când Simona Halep nu a mai evoluat în circuitul profesionist de tenis, în urma accidentării din meciul cu Angelique Kerber, la Openul de la Roma. Halep revine pe terenul de tenis la turneul WTA 1000 de la Montreal, de pe poziţia 13 WTA, relatează Mediafax. România este reprezentată în Canada, pe …
Citește mai mult »Bravo, Simona Halep! Românca a câştigat turneul WTA de la Roma
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă, relatează Agerpres. Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în …
Citește mai mult »Calvarul prin care trece una dintre cele mai sexy şi talentate jucătoare de tenis din lume – FOTO
Considerată, în urmă cu doar doi ani, una dintre sportivele cele mai „marketabile” la nivel mondial, Eugenie Bouchard trăieşte un adevărat calvar nu doar pe terenul de tenis, acolo unde se zbate dincolo de prima sută mondială, ci şi în ceea ce priveşte contractele de sponsorizare. New York Times a publicat un amplu articol în care pune sub lupă stiuaţia …
Citește mai mult »Simona Halep, cea mai populară jucătoare de tenis din 2015
Românca Simona Halep, numărul doi mondial, este cea mai populară jucătoare de tenis din lume în 2015, potrivit site-ului WTA, citat de Agerpres. Halep a fost cea mai ”accesată” jucătoare pe site-ul circuitului profesionist feminin, wtatennis.com, pentru al doilea an consecutiv. Românca a reușit cel mai bun sezon al său, terminându-l pe locul al doilea în clasamentul mondial, chiar dacă …
Citește mai mult »Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, N. 2 mondial, s-a calificat la Turneul Campioanelor, care va avea loc la Singapore între 25 octombrie și 1 noiembrie, a anunțat site-ul wtafinals.com, citat de Agerpres. Simona Halep este a doua calificată la Turneul Campioanelor, după americanca Serena Williams, liderul mondial. La această competiție participă primele opt jucătoare ale lumii. Anul trecut, la …
Citește mai mult »Simona Halep a ajuns în finală la Cincinnati și a urcat pe 2 în clasamentul mondial – VIDEO
Românca Simona Halep s-a calificat în finala Turneului de tenis Premier de la Cincinnati, cu o victorie fără drept de apel la Jelena Jankovic, de care a dispus în 2 seturi scurte, cu 6-1, 6-2, după numai 1 oră și 8 minute de joc, constănțeanca urmând să o întâlnească în ultimul act pe principala favorită, americanca Serena Williams, informează Agerpres. …
Citește mai mult »