Comisia pentru Informaţii din Senatul SUA a comunicat că au fost descoperite noi informaţii care susţin concluzia serviciilor americane de spionaj privind intervenţia Moscovei şi a preşedintelui rus Vladimir Putin în scrutinul prezidenţial american în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump. Într-un raport neclasificat al comisiei, dat publicităţii marţi, se afirmă că „informaţii obţinute ulterior publicării” raportului serviciilor americane de …
Citește mai mult »Tag Archives: Donald Trump
Sumbinează întâlnirea Trump-Putin politicile NATO? Ce spune Jens Stoltenberg
Întâlnirea planificată între Donald Trump şi Vladimir Putin, care va avea loc luna viitoare, este un „semn de putere” şi nu subminează politica abordată de Alianţa Atlanticului de Nord faţă de Rusia, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, relatează site-ul Politico.eu, citat de Mediafax. „Pentru mine, dialogul nu reprezintă un punct slab, dialogul reprezină un semn de putere”, a …
Citește mai mult »Putin şi Trump se vor întâlni la Helsinki, pe 16 iulie
Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump se vor întâlni pe data de 16 iulie la Helsinki, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de către Kremlin, informează agenţia de ştiri Tass, citată de Mediafax. Cei doi lideri vor discuta despre „starea actuală şi perspectivele dezvoltării relaţiilor ruso-americane, dar de asemenea şi chestiuni vitale de pe agenda internaţională”, mai precizează Administraţia …
Citește mai mult »Întâlnire China-Coreea de Sud. Liderii celor două ţări au discutat despre summitul Kim Jong-Un – Trump
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a salutat rezultatul „pozitiv” al summitului istoric SUA-Coreea de Nord, cu ocazia unei întrevederi cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, aflat într-o vizită de doua zile la Beijing, informează agenţia Reuters, citând presa de stat din China şi Coreea de Nord. Aflat la a treia sa vizită în China în decursul acestui an, liderul nord-coreean a promis …
Citește mai mult »Pentagonul a suspendat exerciţiul militar americano-sud-coreean programat în august
Forţele armate ale Statelor Unite au suspendat toate planurile privind desfăşurarea exercţiilor militare din Coreea de Sud, care ar fi trebuit să aibă loc în luna august, a anunţat Pentagonul, relatează site-ul Politico.eu, citat de Mediafax. Anunţul a fost făcut la o săptămână după ce preşedintele american Donald Trump a decis să suspende exerciţiile militare din Coreea de Sud, în …
Citește mai mult »Ce s-a întâmplat la summitul Trump – Kim Jong-Un şi de ce e important
Întâlnirea pe care preşedintele SUA, Donald Trump, a avut-o cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, conţine o serie de angajamente în sensul îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale şi, chiar dacă nu sunt prevăzute măsuri concrete, lansarea dialogului reprezintă un pas semnificativ, observă cotidianul The New York Times, citat de Mediafax. Lansarea discuţiilor între Statele Unite şi Coreea de Nord reduce semnificativ riscul ajungerii …
Citește mai mult »ANALIZĂ | Un anti-occidental la Casa Albă. Relații proaste cu europenii şi canadienii, laude pentru Kim cel „foarte talentat şi iubitor de popor” și interes pentru Putin
„Occidentul” nu a fost niciodată doar o etichetă geografică lipită peste cele două maluri ale Atlanticului, ci în primul rând o alianţă a civilizaţiilor liberale, progresiste, a societăţilor deschise şi comerţului liber împotriva regimurilor autoritare, criminale şi agresoare.
Citește mai mult »Cum văd analiștii întâlnirea istorică dintre Trump și Kim Jong-un
Întâlnirea preşedintelui SUA, Donald Trump, cu liderul din Coreea de Nord, Kim Jong-Un, a generat doar rezultate simbolice, însă nimic concret, atrag atenţia specialişti în relaţii internaţionale citaţi de agenţiile Reuters şi Associated Press, citate de Mediafax. Donald Trump şi Kim Jong-Un au anunţat marţi, cu ocazia întrevederii istorice din Singapore, angajamentul denuclearizării Peninsulei Coreea, Washingtonul semnalând intenţia oferirii unor …
Citește mai mult »ACORD ISTORIC SUA – COREEA DE NORD. Donald Trump şi Kim Jong-un îşi iau angajamentul de denuclearizare a Peninsulei Coreene – VIDEO
Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un au semnat marţi un document prin care îşi iau angajamentul de a denucleariza Peninsula Coreeană şi de a îşi oferi garanţii de securitate, relatează site-ul postului CNN, citat de Mediafax. VIDEO: CONFERINŢA LUI DONALD TRUMP Donald Trump îi mulţumeşte lui Kim Jong-Un pentru angajamentul în favoarea păcii „Suntem pregatiţi pentru o …
Citește mai mult »ANALIZĂ | Summit istoric în Singapore. Cum poate evolua relaţia Trump – Kim Jong-un
Un specialist în psihologie politică al Universităţii „Al. Ioan Cuza” Iaşi a realizat şi analizat profilurile psihologice ale lui Donald Trump şi Kim Jong-un, în perspectiva întâlnirii dintre cei doi. Ipoteza specialistului universitar este că liderul Coreei de Nord va alege dialogul, relatează Mediafax. Specialistul ieşean Silviu Grecu, lector la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, a folosit o metodă …
Citește mai mult »