Tag Archives: breaking news

Klaus Iohannis, vizită la Casa Albă. Trump: „Am respect pentru ce face el”

Preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptat, marţi, la Casa Albă, o declaraţie comună privind întărirea relaţiilor România-SUA, şeful statului spunând că întâlnirea cu omologul american a fost una foarte bună. Donald Trump, a afirmat, cu ocazia întrevederii cu omologul său român, Klaus Iohannis, intenţia consolidării parteneriatului cu România, prin intensificarea relaţiilor bilaterale militare şi comerciale, precum şi prin …

Citește mai mult »

Klaus Iohannis se întâlneşte astăzi, la Washington, cu Donald Trump. Ce vor discuta cei doi şefi de stat

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit marţi, la Washington, de omologul său american, Donald Trump, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA, scrie Agerpres. Potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va sosi la Casa Albă la ora 14,00 (21,00 ora României), unde va fi întâmpinat de preşedintele SUA, Donald Trump, şi va semna în Cartea de Onoare. …

Citește mai mult »

ANALIZĂ Washington Post | Nouă ţări importante, în pragul recesiunii. Ce se întâmplă cu SUA

Nouă state importante ale lumii sunt în recesiune sau în pragul unei recesiuni, iar temerile cu privire la faptul că încetinirea creşterii economice la nivel mondial ar putea aduce şi Statele Unite în aceeaşi situaţie sunt din ce în ce mai mari, informează The Washington Post, preluat de Mediafax. Săptămâna trecută, indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 3%, …

Citește mai mult »

Putin i-a dat replica lui Macron: Nu vreau ca „vestele galbene” să ajungă la Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu vrea ca manifestaţii de felul celor organizate de mişcarea „vestelor galbene” să izbucnească şi la Moscova, după ce omologul său francez, Emmanuel Macron, l-a îndemnat pe liderul rus să respecte principiile democratice, inclusiv dreptul de a protesta, scrie Mediafax. Emmanuel Macron, care l-a primit luni pe Vladimir Putin la Bregancon, unde se …

Citește mai mult »

ANALIZĂ New York Times | SUA trebuie să modifice abordarea politică la nivel mondial, prin încurajarea diplomaţiei şi reducerea acţiunilor militare

Statele Unite ar trebui să revizuiască abordarea politică pe plan mondial, optând pentru o strategie care să nu se axeze doar pe o apărare puternică, ci şi pe investiţii în diplomaţie, pe neproliferare nucleară, dezvoltare şi relaţii comerciale corecte, comentează cotidianul The New York Times, preluat de Mediafax. Casa Albă tocmai a ordonat blocarea unor fonduri în valoare de patru …

Citește mai mult »

ANALIZĂ | SUA au pierdut supremaţia militară în Pacific, China este tot mai puternică

SUA nu mai deţin supremaţia militară în Pacific şi ar putea avea tot mai multe dificultăţi în a-şi apăra aliaţii împotriva Chinei, a cărei influenţă este tot mai puternică în zonă, apreciază un reputat centru de reflecţie australian într-un raport incendiar, informează luni AFP, preluat de Agerpres. În această analiză, dată publicităţii luni, Centrul de Studii asupra SUA din cadrul …

Citește mai mult »

Investigaţie împotriva PKK. 400 de persoane arestate în Turcia într-o singură zi. Trei primari kurzi, eliberaţi din funcţii

Autorităţile din Turcia au arestat luni 418 persoane în 29 de provincii ale ţării, în cadrul unei investigaţii privind activitatea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat Ministerul turc de Interne, citat de Reuters şi preluat de Mediafax. Persoanele reţinute sunt bănuite că ar avea legături cu PKK, grupare pe care autorităţile de la Ankara, dar şi NATO şi Uniunea …

Citește mai mult »

Trump, despre Huawei: „Nu vreau să facem afaceri deloc, pentru că este vorba despre securitatea naţională”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu doreşte ca Washingtonul să facă afaceri cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei, cu toate că, potrivit unor informaţii, Administraţia sa ar urma să extindă licenţa temporară de import pentru gigantul chinez, potrivit Reuters, preluat de Mediafax. Presa internaţională anunţa vineri că Departamentul de Comerţ al Statelor Unite este pe cale să …

Citește mai mult »

Matteo Salvini a pierdut total susţinerea Mişcării 5 Stele: Nu mai este un „partener credibil”

Formaţiunea politică Mişcarea 5 Stele a afirmat că Matteo Salvini, liderul partidului Liga, nu mai este considerat un partener credibil, eliminând astfel posibilitatea privind o viitoare coaliţie, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax. Liderii Mişcării 5 Stele au avut duminică o întrevedere pentru a discuta poziţia lor după ce premierul Giuseppe Conte s-a adresat marţi Senatului cu privire la …

Citește mai mult »

Guvernul de la Londra a abrogat actul prin care Marea Britanie a aderat la UE

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, duminică, pe Twitter, că ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a semnat ordinul de abrogare a Actului din 1972 privind aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană, scrie Mediafax. „Vom părăsi UE pe 31 octombrie. Semnarea acestui document înseamnă că vom recăpăta controlul asupra legilor noastre în ziua Brexit”, a afirmă premierul britanic pe Twitter. Anunţul …

Citește mai mult »