Foto: Gérard Julien/Pool via Reuters

Putin i-a dat replica lui Macron: Nu vreau ca „vestele galbene” să ajungă la Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu vrea ca manifestaţii de felul celor organizate de mişcarea „vestelor galbene” să izbucnească şi la Moscova, după ce omologul său francez, Emmanuel Macron, l-a îndemnat pe liderul rus să respecte principiile democratice, inclusiv dreptul de a protesta, scrie Mediafax.

Emmanuel Macron, care l-a primit luni pe Vladimir Putin la Bregancon, unde se află reşedinţa de vară a preşedintelui Franţei, l-a criticat pe liderul de la Kremlin în legătură cu modul în care autorităţile ruse au gestionat manifestaţiile de la Moscova, izbucnite în urma blocării candidaturilor unor politicieni de opoziţie în scrutinul municipal programat în septembrie, relatează The Moscow Times.

„În această vară am îndemnat la libertate de a protesta, libertate de exprimare, libertate de opinie şi libertate de a candida la alegeri, care ar trebui respectate pe deplin în Rusia, precum în orice alt stat membru al Consiliului Europei”, a declarat Macron, în cadrul unei conferinţe de presă alături de Putin.

Deşi iniţial a ignorat afirmaţia făcută de Macron, Vladimir Putin a replicat câteva momente mai târziu că protestele de la Moscova au fost gestionate în conformitate cu legislaţia, adăugând că nu ar dori ca situaţia să evolueze ca în Franţa.

„Ştim cu toţii despre evenimentele legate de aşa-numitele veste galbene în timpul cărora, conform estimărilor noastre, 11 persoane au fost ucise şi 2.500 rănite”, a spus Putin.

„Nu ne-am dori ca astfel de evenimente să aibă loc în capitala Rusiei şi vom face tot posibilul pentru a ne asigura că situaţia noastră politică internă va evolua strict în conformitate cu legea”,a adăugat liderul de Kremlin.

„Cei pe care îi numim vestele galbene au putut să candideze în mod liber la alegerile europene, vor participa la alegerile municipale”, a replicat preşedintele Macron, adăugând că Franţa este „o ţară în care oamenii se pot exprima liber, protesta liber, pot candida la alegeri în mod liber”.

Zeci de mii de persoane au participat în ultima lună la ample mitinguri de protest în centrul Moscovei faţă de blocarea candidaturilor unor politicieni de opoziţie în scrutinul municipal programat în septembrie.

Un număr mare de protestatari au fost reţinuţi, iar unii lideri ai opoziţiei sunt anchetaţi pentru apelurile în sensul participării la proteste neautorizate.

Vezi şi

Rusia lansează ideea că unele state din Balcani ajung sub influenţa NATO în pofida voinţei populare

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că unele state din Balcani au ajuns sub …