Preşedintele SUA, Barack Obama a declarat că cea mai mare greşeală a sa, în calitate de şef de stat, a fost lipsa unui plan după intervenţiile militare din Libia, ce au rezultat cu uciderea lui Gadhafi, informează CNN. „Probabil cea mai mare greşeală a mea a fost să nu concep un plan după ce am luat decizia de a interveni …
Citește mai mult »Tag Archives: Barack Obama
Barack Obama va efectua un turneu în Arabia Saudită, Marea Britanie şi Germania
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va efectua vizite în Arabia Saudită, Marea Britanie şi Germania în aprilie, anunţă Casa Albă. Pe 21 aprilie, Barack Obama va participa, în Arabia Saudită, la o reuniune a Consiliului de Cooperare din Golf, organizaţie din care fac parte Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. În Marea Britanie, preşedintele SUA se …
Citește mai mult »Familia Obama, nemulțumită de accesul la internet prin Wi-Fi de la Casa Albă
Președintele american Barack Obama și familia sa au criticat accesul slab la internet prin intermediul rețelei Wi-Fi de la Casa Albă, potrivit unui interviu acordat postului CBS înaintea finalei Super Bowl, scrie BBC News în ediția online, informează Agerpres. „Sunt foarte multe puncte de acces moarte”, care nu funcționează, a spus președintele Obama în interviul difuzat înaintea Super Bowl. Șeful …
Citește mai mult »Hillary Clinton l-ar propune pe Barack Obama la Curtea Supremă, dacă va deveni preşedinte
Hillary Clinton, care candidează la învestitura Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a declarat că l-ar propune pe Barack Obama pentru un post de judecător la Curtea Supremă, dacă ar fi aleasă preşedinte, relatează ABC News, preluat de Mediafax. În cadrul unui eveniment de campanie desfăşurat marţi la Deocorah, în statul Iowa, Hillary Clinton a fost întrebată de …
Citește mai mult »Ultimul discurs al lui Obama despre Starea Uniunii: Ce a spus Preşedintele Statelor Unite – VIDEO
Preşedintele american, Barack Obama, a apărat cu tărie moştenirea celor două mandate prezidenţiale ale sale şi a încercat să impună un ton optimist pentru viitor, în ultimul său discurs privind Starea Uniunii, susţinut marţi seara în faţa Congresului, relatează BBC News Online, citat de Mediafax. El a criticat în acelaşi timp tonul negativ al actualei campanii prezidenţiale, argumentând că Statele …
Citește mai mult »Statele Unite au declanșat goana după „aurul spațial”
În viitor, a bea apă din spațiu sau a purta o bijuterie din aur lunar s-ar putea să nu mai țină de science-fiction: americanii au declanșat recent goana după comori cosmice, relatează AFP, citat de Agerpres. Președintele Barack Obama a semnat la sfârșitul lunii noiembrie o lege care autorizează utilizarea comercială a bogățiilor pe care le-ar conține asteroizii și Luna, …
Citește mai mult »Barack Obama și familia sa au ajuns în Hawaii pentru vacanța de sfârșit de an
Familia Obama a ajuns sâmbătă în Hawaii, în Oceanul Pacific, pentru tradiționala vacanță de sfârșit de an, transmite AFP, citat de Agerpres. Președintele american a părăsit Washingtonul vineri, iar după o escală de trei ore la San Bernardino, în California, pentru a se întâlni cu familiile victimelor atentatului de la 2 decembrie, a ajuns pe insula unde s-a născut. Soția …
Citește mai mult »Barack Obama cere autorităților de la Ankara și Moscova să se concentreze asupra „dușmanului comun”, Daesh
Președintele american Barack Obama a făcut apel la autoritățile din Turcia și Rusia să se concentreze asupra „dușmanului comun”, gruparea teroristă Daesh (Statul Islamic – SI), la încheierea unei întâlniri cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP, citat de Agerpres. „Am vorbit despre modul în care Turcia și Rusia ar putea acționa pentru a reduce tensiunile. După cum i-am …
Citește mai mult »Întâlnire Putin-Obama. Cei mai puternici oameni din lume au discutat despre Siria și Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Barack Obama au discutat luni timp de aproape o jumătate de oră în marja Conferinței internaționale privind schimbările climatice (COP21), care s-a deschis oficial la Paris, transmite AFP, citând un comunicat al Kremlinului, relatează Agerpres. ‘Întâlnirea s-a desfășurat cu ușile închise’, a mai indicat președinția rusă. Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, …
Citește mai mult »Ziua Recunoştinţei: Barack Obama a servit cina tradiţională veteranilor de război – FOTO, VIDEO
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a fost prezent, miercuri, la centrul Friendship Place Homeless, din Washington, unde a ajutat la servirea cinei persoanelor fără adăpost şi veteranilor de război, cu ocazia Zilei Recunoştinţei. Obama a venit împreună cu soţia şi cele două fiice, Sasha şi Malia. „Nu este vorba doar de a fi generoşi cu ocazia acestei sărbători, ci …
Citește mai mult »