Barack Obama și familia sa au ajuns în Hawaii pentru vacanța de sfârșit de an

Familia Obama a ajuns sâmbătă în Hawaii, în Oceanul Pacific, pentru tradiționala vacanță de sfârșit de an, transmite AFP, citat de Agerpres.

Președintele american a părăsit Washingtonul vineri, iar după o escală de trei ore la San Bernardino, în California, pentru a se întâlni cu familiile victimelor atentatului de la 2 decembrie, a ajuns pe insula unde s-a născut.

Soția sa, Michelle, și fiicele lor, Malia și Sasha îl însoțesc. De obicei, vacanța în insulele Hawaii durează două săptămâni.

Familia Obama a închiriat din nou o vilă pe malul oceanului la Kailua, la o jumătate de oră de drum de capitala Honolulu, locul de naștere al președintelui american.

Șeful statului este însoțit de numeroși colaboratori și de jurnaliști, care vor urmări de la distanță vacanța prezidențială, unde golful și plimbările în familie constituie activitățile principale. În zilele următoare termometrele vor ajunge până la 27 de grade Celsius.

După alegerea sa la Casa Albă, Barack Obama nu s-a abătut de la această tradiție. În 2012, el a fost nevoit să revină câteva zile la Washington pentru a gestiona o criză bugetară cu Congresul. În acest an, parlamentarii și-au încheiat activitatea la timp, vineri.

Vezi și

Diogo Jota a murit în accident la doar 10 zile de la căsătorie. Avea 28 de ani și 3 copii

Tragedia a lovit lumea fotbalului odată cu vestea morții lui Diogo Jota, atacantul portughez al …