Politică & Diplomaţie

Preşedintele Belarusului refuză invitaţia UE la summitul Parteneriatului Estic

Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului a refuzat, marţi, invitaţia UE de a participa la summitul Parteneriatului Estic, fiind prima invitaţie adresată preşedintelui bielorus după ridicarea sancţiunilor impuse acestei ţări, informează site-ul postului France 24, citat de Mediafax. La acest summit vor participa toţi şefii de stat şi de Guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi liderii celor şase ţări …

Citește mai mult »

CDU şi Angela Merkel insistă ca social-democraţii să reia negocierile pentru formarea guvernului

Formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a reiterat marţi seară solicitarea adresată Partidului Social-Democrat (SPD) de a reveni asupra deciziei de a nu prelungi actuala coaliţie guvernamentală, relatează Mediafax. „Trebuie să acordăm Partidului Social-Democrat şansa de a reanaliza poziţia. Formaţiunile politice germane trebuie să continue negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale, în scopul menţinerii imaginii Germaniei de „stat stabil”, …

Citește mai mult »

Convorbire Trump-Putin despre crizele din Siria, Iran, Coreea de Nord şi Ucraina

donald trump telefon

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat prin telefon, marţi, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre crizele din Siria, Iran, Coreea de Nord şi Ucraina, anunţă Casa Albă, potrivit site-ului agenţiei Associated Press, citat de Mediafax. Conversaţia telefonică între Donald Trump şi Vladimir Putin a avut loc la mai puţin de 24 de ore de la întrevederea liderului de …

Citește mai mult »

ANALIZĂ | Merkel pe buza prăpastiei. Momentul deciziilor cruciale şi jocul la limită

de Valentin Naumescu Puncte cheie: Prin ieşirea suprinzătoare de la negocieri, duminică seara, a liderului liberalilor, Christian Lindner (38 de ani), presupusa coaliţie „Jamaica”, negru-galben-verde, pare că a eşuat înainte de a se naşte. N-aş fi aşa sigur, rămâne de văzut. Ceea ce trebuia să fie un guvern format, în premieră, de cele patru partide/trei facţiuni parlamentare, adică formula pestriţă …

Citește mai mult »

Criză politică în Germania | Consultări între preşedinte şi partide după ce negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare au eşuat

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va începe marţi consultările cu partidele politice din Germania cu scopul de a depăşi criza politică apărută după eşecul negocierilor pentru formarea unei noi coaliţii guvernamentale, relatează presa internaţională, citată de Mediafax. După o întrevedere avută luni cu cancelarul Angela Merkel, Steinmeier s-a pronunţat în favoarea continuării negocierilor pentru formarea unei coaliţii guvernamentale, în pofida faptului …

Citește mai mult »

Întâlnire Putin – Bashar al-Assad, la Soci. Preşedintele sirian, felicitat pentru combaterea terorismului din Orientul Mijlociu

Putin Al-Assad

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut, luni seara, o întrevedere cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, iar cei doi lideri au vorbit despre lupta împotriva terorismului şi despre perspectivele conflictului din Siria, a anunţat Kremlinul, relatează Reuters şi France 24, relatează Mediafax. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în staţiunea Soci, situată pe malul Mării Negre, cu două zile înaintea …

Citește mai mult »

CNN: Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe, a acceptat să îşi depună demisia

Robert Mugabe

Robert Mugabe, preşedintele statului Zimbabwe, a acceptat, luni, să-şi depună demisia, urmând să facă un anunţ oficial în acest sens, a declarat o sursă oficială citată de CNN, relatează Mediafax. Potrivit sursei citate, scrisoarea sa de demisie a fost deja redactată. Alte două surse au precizat duminică seara că Mugabe a acceptat să demisioneze, însă nu au specificat condiţiile în …

Citește mai mult »

Criză politică în Germania | Negocierile pentru formarea guvernului au eşuat

Negocierile pentru formarea unui nou guvern de coaliţie în Germania au eşuat după ce Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) s-a retras de la discuţii, iar acest lucru ar putea duce la organizarea de alegeri anticipate, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa. Euro a scăzut cu 0,3%, ajungând la 1,1752 dolari, luni dimineaţă, după ce negocierile au eşuat, potrivit Bloomberg. Christian …

Citește mai mult »

Kremlinul, în spatele tensiunilor dintre guvernul polonez, regimul din Ucraina şi Uniunea Europeană?

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a sugerat duminică faptul că tensiunile dintre guvernul de dreapta din Polonia, regimul din Ucraina şi Uniunea Europeană reprezintă un „plan al Kremlinului”, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de Mediafax. „Alarmă! Disputa intensă cu Ucraina, izolarea faţă de Uniunea Europeană, abdicarea de la statul de drept şi independenţa justiţiei, atacul asupra sectorului neguvernamental …

Citește mai mult »

Libanul, un nou teren pentru confruntarea Rusia-SUA

Administraţia Vladimir Putin a lansat un avertisment împotriva oricăror ingerinţe în afacerile interne ale Libanului, subliniind că susţine suveranitatea acestei ţări, în contextul în care Arabia Saudită, un aliat al SUA, a ameninţat cu o intervenţie militară, relatează Mediafax. „Rusia susţine constant suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială în Liban”, a declarat vineri Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, cu ocazia …

Citește mai mult »