Poliţia britanică a anunţat marţi că a reţinut un bărbat suspectat de legături cu atentatul terorist care a avut loc în sala de concert din Manchester, notează site-ul BBC News, citat de Mediafax. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, care a fost reţinut în sudul oraşului Manchester, în zona Chorlton. Potrivit surselor BBC, poliţiştii care …
Citește mai mult »Atentatul din Manchester, revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic
Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, marţi, atentatul comis la concertul din oraşul britanic Manchester, soldat cu cel puţin 22 de morţi şi zeci de răniţi, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste, informează Mediafax. „Acesta este doar începutul”, a declarat un reprezentant al reţelei teroriste sunnite, într-o înregistrare video difuzată de agenţia Amaq. „Unul dintre soldaţii Califatului …
Citește mai mult »Sediul SPD din Berlin, EVACUAT în urma descoperirii unui obiect suspicios
Clădirea Willy-Brandt-HausSediul Partidului Social-Democrat din Germania (SPD) a fost evacuat luni, în urma descoperirii unui „obiect suspicios”, a anunţat Poliţia, potrivit presei germane, citată de Mediafax. În incinta clădirii se aflau mai mulţi membri ai partidului care au fost evacuaţi. Un purtător de cuvânt al SPD a declarat că obiectul a fost descoperit în cutia poştală, precizând că este vorba …
Citește mai mult »Atac în gara din Milano | Un agent de poliţie şi un militar, înjunghiaţi – VIDEO
Un bărbat de origine marocană a atacat cu două cuţite de bucătărie un poliţist şi un militar în gara din Milano, în momentul când aceştia i-au cerut să se legitimeze, a anunţat un reprezentant al Poliţiei, care a precizat că primele informaţii nu sugerează că ar fi vorba de un incident terorist, informează Mediafax. Agresorul, un tânăr de 21 de …
Citește mai mult »Şoferul care a intrat cu maşina în trecătorii din Times Square susţine că a auzit „voci”: „Trebuia să mă împuşcaţi! Voiam să-i omor”
Richard Rojas, bărbatul care a intrat cu maşina în pietonii din piaţa Times Square din New York, omorând o tânără şi rănind 22 de persoane, susţine că „a auzit voci”, potrivit surselor din poliţie, citate de BBC, relatează Mediafax. Şoferul care a intrat cu maşina în trecătorii din Times Square susţine că a auzit „voci”: „Trebuia să mă împuşcaţi! Voiam …
Citește mai mult »Viaţa fabuloasă a CEO-ului Amazon, Jeff Bezos. E al doilea cel mai bogat om de pe planetă | VIDEO
Jeff Bezos, fondatorul şi CEO-ul Amazon, este una dintre cele mai puternice figuri din scena tehnologică, cu o valoare netă aproximată la 82 de miliarde de dolari, potrivit The Independent, citat de Mediafax. Mama lui Jeff Bezos, Jackie, era doar o adolescentă când l-a născut – în 1964, luna ianuarie. Abia se căsătorise cu un imigrant din Cuba, Mike Bezos, …
Citește mai mult »BREAKIG NEWS | O maşină a intrat în pietoni, în New York | Un mort, 12 răniţi | Poliţia: Nu e atac terorist
Un individ care a pierdut controlul asupra vehiculului pe care îl conducea a lovit un grup de oameni, în centrul oraşului american New York, o persoană fiind ucisă, iar numeroase altele fiind rănite, afirmă surse citate de presa americană, preluate de Mediafax. UPDATE 19:56 Poliţie: Incidentul rutier din New York nu este act terorist Incidentul rutier produs în centrul oraşului …
Citește mai mult »MELANIA VS BRIGITTE | Primele Doamne Macron şi Trump, analizate de un expert în limbajul corpului – FOTO
Judi James, expert în limbajul corpului, a analizat comportamentul lui Donad Trump şi al lui Emmanuel Macron, în timpul ceremoniilor de învestire, oferind informaţii preţioase despre cei doi lideri, scrie The Mirror, citat de Mediafax. Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franţei, a fost învestit în cea mai înaltă funcţie din stat în acest weekend, la vârsta de 39 de ani. …
Citește mai mult »IMAGINI TERIFIANTE | Dresor, atacat de leu în Franța
Un dresor de 34 de ani a fost atacat de un leu în timpul unui spectacol, la un circ din Doullens, nordul Franţei, informează Mediafax. În video, se observă cum animalul sare la gâtul dresorului, iar spectatorii îngroziţi încep să ţipe. Dresorul a suferit răni serioase la cap, gât şi picioare. A fost transportat la spital cu un elicopter, iar …
Citește mai mult »Primarul din Italia care oferă 2000 de euro oricui vrea să se mute în satul său. Casele pot fi închiriate cu 50 de euro
Primarul unui sat idilic aflat în munţi, în nord-vestul Italiei, oferă oricărui adult care este dispus să se mute acolo nu mai puţin de 2000 de euro.”Viaţa e simplă, aerul e curat, iar mâncarea, sănătoasă”, spune Oddone Giuseppe, managerul unui restaurant, potrivit Mediafax. Bormida se află în Savona, Liguria. Satul are doar 394 de locuitori, iar autorităţile speră să primească …
Citește mai mult »
Focus