foto theblaze.com

Bărbat suspectat de legături cu atentatul terorist, reţinut la Manchester

Poliţia britanică a anunţat marţi că a reţinut un bărbat suspectat de legături cu atentatul terorist care a avut loc în sala de concert din Manchester, notează site-ul BBC News, citat de Mediafax.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, care a fost reţinut în sudul oraşului Manchester, în zona Chorlton.

Potrivit surselor BBC, poliţiştii care investighează atacul terorist vor desfăşura mai multe raiduri şi arestări în perioada imediat următoare.

22 de oameni au murit, iar 59 au fost răniţi, în urma exploziei de la Manchester Arena. Printre victime se află mulţi copii şi tineri.

Premierul britanic Theresa May a anunţat că serviciile de securitate au informaţii privind identitatea atentatorului din Manchester, care ar fi acţionat singur, dar numele acestuia nu a fost furnizat.

Vezi și

Elevul violent din Târgu Mureș care și-a băgat diriginta în spital a fost exmatriculat

S-au luat noi măsuri în cazul elevului de 15 ani din Târgu Mureș, care și-a …