Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. Aceasta este ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi …
Citește mai mult »Filmului „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, premiat la Berlin
Radu Jude, regizorul filmului „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, şi producătoarea Ada Solomon, au primit duminică seară, la Berlin, trofesul Ursul de Aur în cadrul Summer Special. Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi-a anunţat câştigătorii la începutul lunii martie dar din cauza pandemiei a amânat decernarea premiilor, scrie News.ro. Premiile celei de-a 71-a ediţii a Berlinalei au …
Citește mai mult »Electric Castle se ține în 2021. Organizatorii anunţă 10 zile de festival în Cluj-Napoca şi Bonţida
Electric Castle anunţă o ediţie specială pentru vara lui 2021. Festivalul se va desfăşura timp de 10 zile, în centrul oraşului Cluj-Napoca, dar şi pe domeniul Castelului Banffy, din Bonţida. Organizatorii promit o experienţă de festival, cu 500 de concerte live şi activităţi new media, relatează Mediafax. Electric Castle propune „un altfel de festival”, care va avea loc în perioada …
Citește mai mult »Este oficial! UNTOLD va fi organizat la Cluj între 9 și 12 septembrie 2021
Untold este primul megafestival din Europa anunțat pentru acest an. Anunțul mult așteptat de fani este oficial! Sute de mii de oameni, din întreaga lume, se vor bucura din nou 4 zile și 4 nopți pe tărâmul magic UNTOLD, din Cluj-Napoca. Întâlnirea din acest an dintre fani, artiști, organizatori și partenerii festivalului va fi una greu de egalat și plină …
Citește mai mult »101 ani de la Tratatul de la Trianon, care a consfințit revenirea Transilvaniei la România
La 4 iunie 1920, la palatul Marele Trianon de la Versailles, a fost încheiat Tratatul de pace între, pe de o parte, Ungaria, iar, de cealaltă parte, 23 state, Puterile Aliate și Asociate. La 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, Arhivele Naționale ale României au publicat documente și imagini inedite de la semnarea tratatului, informează Historia. Din …
Citește mai mult »Cruella | Emma Stone dă viață celui mai detestat personaj negativ din istoria Disney – VIDEO
Multipremiata actriță Emma Stone joacă rolul principal în noul film live-action sub semnătura Disney – „Cruella” – o poveste fascinantă despre una dintre figurile legendare ale cinematografiei, o ticăloasă de primă mână care a fermecat și intrigat generații, scrie Cinemagia. Povestea din noul film „Cruella” ne poartă în anii 1970, în Londra revoluției punk-rock, pe urmele unei tinere trișoare Estella, …
Citește mai mult »Puțină lume știe: Jennifer Aniston şi David Schwimmer, aproape să devină un cuplu și în realitate, nu doar în „Friends”
Jennifer Aniston şi David Schwimmer au fost aproape de a forma un cuplu în viaţa reală la începutul filmărilor la serialul “Friends”, în cadrul căruia au interpretat legendarul cuplu Rachel şi Ross. Dezvăluirea a fost făcută de cei doi actori în emisiunea specială dedicată seriei, difuzată joi, relatează AFP, citat de stirileprotv.ro. ″În primul sezon, am fost foarte atras de …
Citește mai mult »Cine este câștigătorul iUmor 2021. Glumele cu care a strâns cele mai multe voturi – VIDEO
Finala iUmor 2021. Andrei Garici este marele câștigător al emisiunii, după ce i-a învins pe cei 11 adversari din finală. Tânărul a obținut premiul, deși s-a calificat cu greu. Finala iUmor 2021. Andrei Garici a realizat numărul câștigător în timp record Andrei Garici a declarat că a făcut numărul câștigător în doar trei ore, deoarece a avut un timp limitat. Glumele …
Citește mai mult »A murit autoarea romanului „Arta conversaţiei”. Scriitoarea Ileana Vulpescu avea 89 de ani
Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit miercuri la vârsta de 89 de ani, informează Mediafax. Ileana Vulpescu, născută în 1932, în Bucureşti, a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România în 1972. Cel mai cunoscut roman al său este „Arta conversaţiei”. Ea a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975), a scris proză şi …
Citește mai mult »Tom Cruise returnează cele trei statuete primite la Globurile de Aur. Ce l-a supărat pe superstar
Protest al starului în vârstă de 58 de ani: Tom Cruise a reacţionat faţă de lipsa de diversitate etnică din juriu, scrie Mediafax. Scandalul a pornit de la lipsa de diversitate etnică din juriu. Viitorul Globurilor de Aur ar putea fi pus în pericol din cauza lipsei din juriu a membrilor de culoare. De-a lungul anilor, Cruise a câştigat premiul …
Citește mai mult »
Cultură & Media