Foto: Ashwin Vaswani / Unsplash

Papa Francisc îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze. „Mulţumită lui Dumnezeu şi muncii multora, avem acum vaccinuri care să ne protejeze împotriva COVID-19”

Papa Francisc a lansat miercuri un apel către oameni să se vaccineze împotriva COVID-19, afirmând că vaccinurile ar putea pune capăt pandemiei, însă acest lucru trebuie făcut de către toată lumea, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Mulţumită lui Dumnezeu şi muncii multora, avem acum vaccinuri care să ne protejeze împotriva COVID-19”, a afirmat Papa Francisc într-un mesaj video destinat susţinerii iniţiativei „It’s up to you” (Depinde de tine), o campanie de promovare a vaccinării în Statele Unite şi în alte ţări de pe continentul american.

„Ele (vaccinurile) ne dau speranţă să punem capăt pandemiei, însă numai dacă sunt disponibile tuturor şi dacă lucrăm împreună”, a adăugat el.

Papa Francisc s-a vaccinat şi el împotriva COVID-19 în martie, spunând la acea vreme că este o obligaţie etică.

„Vaccinarea este un mod simplu, însă profund de promovare a binelui comun şi a grijii unul faţă de celălalt, în special faţă de cei mai vulnerabili”, a mai spus suveranul pontif.

„A fi vaccinat … este un act de dragoste” şi „a contribui la asigurarea vaccinării majorităţii oamenilor este un act de dragoste. Dragoste pentru sine, dragoste pentru familie şi prieteni, dragoste pentru toată lumea”, a mai spus Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani.

Vezi și

Ultima conversație purtată de Alexei Navalnîi cu fiica lui, înainte să fie arestat. „L-am îmbrățișat și mi-a spus: …”

Alexei Navalnîi s-a stins din viață la data de 16 februarie 2024, într-un lagăr din …