Tesla anunță automobilul electric de 20.000 de euro. Când va fi lansat Modelul 2

Informaţia despre fabricarea Tesla Model 2, prima maşină electrică din clasa economic a companiei americane, a fost confirmată într-un interviu acordat agenţiei de ştiri de stat a Chinei, Xinhua, de către preşedintele Tesla China, Tom Zhu, care a vorbit despre viitorul firmei oferind detalii despre următorul „bebeluş Tesla”.

În general, numai şeful Tesla, Elon Musk, vorbeşte despre planurile companiei americane. Iar Musk anunţase deja indirect un nou model, în timpul ceremoniei Gigafactory 3 din Shanghai, China, de la începutul anului 2020, relatează Mediafax.

Modelul 2, la fel ca Modelul 3, va fi un model „global” (deci va fi comercializat pe principalele pieţe), care va permite celor de la Tesla să crească şi mai mult în ceea ce priveşte volumul vânzărilor. Acest lucru va fi posibil datorită unui preţ de acces redus comparativ cu vehiculele electrice aflate în prezent pe lista de preţuri. De fapt, se vorbeşte despre 20-25 mii de euro per bucată.

Va fi un automobil compact, cu o formă a caroseriei care îl pune în competiţie directă cu Volkswagen ID.3, Nissan Leaf şi cu Kia e-Niro.

Bătaia pe baterii

Venirea Modelului 2 este aşteptată pentru anul 2023. Tesla va putea oferi un preţ atât de competitiv datorită noilor baterii dezvoltate intern, care ar trebui să aibă un cost de producţie cu 50% mai mic (preţul pe kWh ar trebui să fie de 89 de euro) comparativ cu cele actuale, oferind în acelaşi timp de până la cinci ori mai multă energie şi cu până la 16% mai multă autonomie.

Această tehnologie a fost dezvăluită pentru prima dată de Ziua Bateriei Tesla, anul trecut, eveniment în cadrul căruia CEO Elon Musk a afirmat: „Unul dintre lucrurile care mă îngrijorează cel mai mult este că nu avem o maşină cu adevărat accesibilă în viitor. Pentru asta, avem nevoie de baterii mai ieftine”.

Între timp, soluţia a fost identificată şi pusă în practică. Producţia în serie a pachetelor de baterii nou proiectate va fi posibilă încă din 2022. Tesla ar putea decide să o comercializeze o baterie de 50 kWh, deşi una mai mică ar putea permite companiei o intrare mai competitivă pe piaţă.

Din punct de vedere estetic, Modelul 2 ar trebui să încorporeze majoritatea elementelor estetice văzute deja la Modelul 3. Cu menţiunea că dimensiunile vor fi mai compacte.

Tom Zhu a confirmat că noul Tesla va fi proiectat în noul centru de cercetare şi dezvoltare Gigafactory din Shanghai şi va fi produs pentru piaţa locală. Modelele pentru piaţa europeană ar trebui să plece din noua fabrică germană construită la Berlin, care ar trebui să intre în funcţiune în 2022.

Europa se pregăteşte să treacă la automobilele electrice. Deja, Marea Britanie a anunţat că după 2030 va interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi pe motorină.

Vezi și

Banca Transilvania, decizie majoră. Ce se întâmplă cu plățile instant

Clienţii Băncii Transilvania nu vor mai putea folosi limita maximă oferită de serviciul de transfer …